Ascultă Radio România Iași Live

Mihai Fifor a discutat cu Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării

Publicat de Andreea Drilea, 30 aprilie 2018, 07:52

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, care efectuează o vizită în Regatul Haşemit al Iordaniei, a fost primit de regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein, în cadrul discuţiilor fiind confirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării în domeniul apărării.

„În vizita oficială pe care o fac în Regatul Haşemit al Iordaniei, am avut onoranta ocazie de a fi primit de către Majestatea Sa, Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein al Iordaniei, la Palatul Regal de la Aqaba. Discuţiile cu Majestatea Sa au confirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării în domeniul apărării dintre România şi Iordania, inclusiv în domeniul educaţiei militare, instruirii în comun a militarilor noştri şi industriei de apărare”, a scris ministrul, duminică, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că a fost invitat să participe la formatul de dialog „Procesul Aqaba”, alături de oficiali din statele europene şi aliate, dar şi state partenere din regiunea Asiei de Sud-Est, precum şi reprezentanţi ai NATO, UE şi ONU.

„Procesul Aqaba este o platformă unică ce propune spre dezbatere problematici majore la adresa securităţii internaţionale. Anul acesta, România a fost invitată la nivel de ministru, dată fiind importanţa pe care o acordăm rolului activ şi angajamentelor naţionale de contribuţie la eforturile comunităţii internaţionale de luptă împotriva terorismului şi ameninţărilor cibernetice”, a menţionat el.

Ministrul Apărării Naţionale efectuează în perioada 28 aprilie – 2 mai o vizită în Regatul Haşemit al Iordaniei.

(Agerpres/FOTO arhivă digi24.ro)

Etichete:
INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 05:28

INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă

Un număr de 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate în săptămâna 17...

INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă
Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern
Naţional joi, 27 februarie 2025, 14:31

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a preţurilor la energie a fost aprobată joi de Executiv, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian...

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern
Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează
Naţional joi, 27 februarie 2025, 10:37

Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează

DIICOT a confirmat joi dimineaţa că procurorul de caz le-a dat voie fraţilor Andrew şi Tristan Tate să plece din România, dar a subliniat că...

Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează
Şedinţă de guvern; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Naţional joi, 27 februarie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al...

Şedinţă de guvern; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 19:34

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut, astăzi, consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru definirea...

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 17:23

Călin Georgescu, pus sub control judiciar

UPDATE – Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe...

Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:40

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri mari sume de bani, arme şi muniţie la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, au declarat surse...

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:04

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil

În contextul electoral al României, autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care,...

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil