Ascultă Radio România Iași Live

Ministerul Mediului: Nouă comune vor beneficia, anul viitor, de un sistem integrat de management al gunoiului de grajd

Ministerul Mediului: Nouă comune vor beneficia, anul viitor, de un sistem integrat de management al gunoiului de grajd

Publicat de Andreea Drilea, 10 decembrie 2019, 06:15 / actualizat: 10 decembrie 2019, 7:19

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat luni licitaţia de atribuire a contractelor de construire pentru nouă platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, de care vor beneficia fermierii mici şi gospodăriile de subzistenţă, informează instituţia într-un comunicat remis AGERPRES.

Investiţiile se fac în cadrul proiectului ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi’ (CIPN), implementat de MMAP şi finanţat de Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială.

Platformele se vor construi la nivel comunal, urmând să deservească fermierii mici şi gospodăriile de subzistenţă care cresc animale, asigurând colectarea şi managementul gunoiului de grajd în comunele respective.

‘Din cauza specificului ei, România are peste 3 milioane de ferme mici şi gospodării de subzistenţă, care cresc animale. Mare parte din acestea nu au capacitatea de a gestiona corespunzător dejecţiile de la animale. Acestea ajung să polueze cu nitraţi apele de suprafaţă şi, mai grav, apele freatice, respectiv fântânile din curţile oamenilor. Platformele pe care le finanţăm rezolvă problema poluării la nivel de comunitate, asigurând, în plus, şi conformarea fermierilor la cerinţele de plată ale APIA, legate de capacităţile de stocare a gunoiului de grajd’, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Beneficiarii investiţiilor făcute în cadrul proiectului sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanţare. Pe lângă construirea platformelor, MMAP finanţează pentru fiecare din acestea un set de utilaje necesar colectării de la populaţie şi manipulării gunoiului de grajd, respectiv un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o maşină de împrăştiat compostul şi o cisternă vidanjă.

Comunele beneficiare ale acestei tranşe de investiţii sunt: Vinderei (judeţul Vaslui), Coarnele Caprei (judeţul Iaşi), Dumbrăveni şi Horodnic de Sus (judeţul Suceava), Tiha Bârgăului (judeţul Bistriţa-Năsăud), Slătioara şi Fârtăţeşti (judeţul Vâlcea), Turburea (judeţul Gorj) şi Bistreţ (judeţul Dolj).

Potrivit sursei citate, investiţiile sunt suportate în proporţie de 95% de MMAP, contribuţia locală a beneficiarilor de aproximativ 5% constând în contravaloarea proiectării platformelor. După finalizare, investiţiile sunt transferate către UAT, urmând să fie exploatate de acestea şi monitorizate de MMAP.

Proiectul ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi’ este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole.

Proiectul este în a doua fază, cea de finanţare adiţională. Proiectul iniţial a demarat în 2008 şi s-a încheiat în 2017 şi a finanţat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd.

Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 86 de comunităţi locale.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 06:30

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României. Pentru ca...

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă