Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul britanic de Externe:După ce vom părăsi UE, intenţionăm să construim noi relaţii cu partenerii, inclusiv România

Publicat de , 1 februarie 2019, 15:47

Marea Britanie este hotărâtă, după ce va părăsi Uniunea Europeană, să promoveze liberul schimb şi să creeze noi relaţii cu partenerii, inclusiv România, a declarat, vineri, ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt.

El a vorbit la deschiderea oficială a primului birou din România al Grupului London Stock Exchange (LSEG), alături de David Schwimmer – CEO London Stock Exchange Group şi de Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Hunt a spus că deschiderea biroului înseamnă locuri de muncă pentru aproape 500 de români.

‘Londra este unul dintre cele mai mari centre din lume. Investitorii străini vin la Londra pentru a lua legătura cu investitori şi finanţe şi sunt mândru că Bucureştiul face parte din această reţea. Prosperitatea Marii Britanii a fost construită în întregime pe liberul schimb economic. După ce vom părăsi UE, suntem hotărâţi nu doar să menţinem această tradiţie, ci să o consolidăm, încurajând şi promovând liberul schimb în lumea întreagă. Iar comerţul cu Europa este fundamental pentru succesul nostru economic’, a afirmat Hunt.

Ministrul britanic de Externe a vorbit despre perspectivele post-Brexit.

‘Marea Britanie este a cincea cea mai mare economie, iar UE este cea mai mare piaţă unică pentru exportul britanic. În contextul în care Marea Britanie se repoziţionează pe scena globală, intenţionăm să construim noi relaţii cu partenerii noştri, inclusiv România’, a punctat el.

Jeremy Hunt a adăugat că în prezent volumul schimburilor economice între România şi Marea Britanie este de 4 miliarde de euro, o creştere de 9 la sută faţă de anul trecut.

‘Sunt încrezător că această tendinţă în ceea ce priveşte schimbul economic dintre ţările noastre va continua (…) peste 5.000 de companii britanice au investit aproape 1,5 miliarde de euro în economia română’, a evidenţiat el, menţionând, în context, Liberty House Group. Totodată, ministrul a vorbit şi despre exporturile Dacia şi Ford în Marea Britanie. ‘Astăzi este un punct de cotitură în relaţia noastră economică şi comercială’, a mai spus Hunt.

Ana Birchall a transmis mesajul premierului Viorica Dăncilă, descriind evenimentul drept ‘o confirmare în plus a atenţiei ce este acordată României atât ca partener de încredere în afaceri şi ca partener strategic cu Marea Britanie’.

Ea a spus că deschiderea biroului de la Bucureşti înseamnă ‘angajarea a 400 de români de înalt profesionalism’.

‘Fiecare investiţie implementată, fiecare tăiere de panglică înseamnă contribuţii la buget şi noi locuri de muncă pentru cetăţenii ţării noastre, astfel aş vrea să îmi exprim aprecierea pentru London Stock Exchange Group şi decizia de a investi în România’, a transmis Birchall.

În context, vicepremierul a evocat creşterea economică a României.

‘Premierul Dăncilă şi Guvernul cred că fiecare nouă investiţie este o oportunitate bună de a demonstra comunităţii internaţionale de business că România este într-adevăr un partener de încredere de afaceri, puternic conectat la dezvoltare şi creştere. (…) Treptat, transformăm România într-un loc în care generaţia viitoare are oportunitatea mult aşteptată de a-şi construi cariere care să le aducă satisfacţii’, a mai spus Birchall.

La rândul său, David Schwimmer a afirmat că biroul acoperă peste 42 de servicii din LSEG. Biroul este operaţional din noiembrie anul trecut, a punctat el, evenimentul de vineri marcând deschiderea oficială.

‘Decizia noastră de a crea hub-uri în Bucureşti reflectă multele calităţi pe care România le oferă – forţă de muncă de înalt nivel, un sistem de educaţie puternic, infrastructură excelentă – care fac România o destinaţie de primă clasă pentru investiţii’, a afirmat David Schwimmer. (Agerpres/FOTO invatampromovare.ro)

Etichete:
Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 10:57

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă

Sute de oameni s-au prezentat la port în Santorini la primele ore ale dimineţii de marţi pentru a se îmbarca pe un feribot şi a ajunge în...

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 09:25

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian

Republica Moldova a denunţat aseară intrarea unei drone în spaţiul său aerian şi afirmă că discută cu aliaţii despre modalităţi de...

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 06:30

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile

Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire...

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:56

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune

Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, a declarat sâmbătă...

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:22

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului

Premierul francez, François Bayrou, şi-a anunţat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituţie pentru ca Adunarea Naţională să...

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 14:45

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia

UPDATE – Numărul persoanelor confirmate decedate în accidentul aviatic de vineri din Philadelphia a crescut la şapte. Ultima persoană...

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 12:13

Furtul artefactelor româneşti: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni

Cei trei suspecţi care au fost arestaţi în legătură cu furtul artefactelor româneşti de la muzeul Drents din oraşul Assen (nordul Olandei...

Furtul artefactelor româneşti: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 09:29

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria, anunţă Moldovagaz

Compania mixtă moldo-rusă Moldovagaz a livrat sâmbătă primul volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către regiunea separatistă...

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria, anunţă Moldovagaz