Ministrul muncii va prezenta, astăzi, proiectul de ordonanţă privind salarizarea bugetarilor
Publicat de , 17 mai 2016, 08:18
Proiectul de ordonanţă privind salarizarea bugetarilor va fi prezentat, astăzi, de ministrul muncii, Dragoş Pâslaru, după o ultimă rundă de discuţii cu sindicatele.
Documentul a fost analizat, ieri, de premierul Dacian Cioloş cu miniştrii muncii şi finanţelor, în condiţiile în care trebuie lansat în dezbatere publică în cel mai scurt timp pentru a intra în vigoare la 1 iunie, aşa cum s-au angajat autorităţile.
Prin această ordonanţă, Guvernul îşi propune să înlăture inechităţile din sistem.
Premierul Dacian Cioloş a discutat, ieri, cu ministrul muncii Dragoş Pâslaru şi cu ministrul de finante Anca Dragu despre proiectul ordonanţei de urgenţă privind salarizarea personalui bugetar, aceasta în condiţiile în care ministrul muncii anunţa, în urmă cu aproximativ o lună, că termenul limită pentru punerea în dezbatere publică a acestui proiect este 15 mai.
Potrivit aceluiaşi ministru, proiectul ordonanţei de urgenţă ar urma sa rămână în dezbatere publică două săptămâni şi să fie aprobat pe data de 1 iunie.
Reprezentanţii sindicatelor ar fi trebuit să discute ieri despre problematica salarizării bugetarilor cu reprezentanţii Guvernului, dar această întâlnire a fost amânată pentru astăzi.
Ca atare, în această după-amiază, la ora 17:00, este programată o întâlnire a ministrului muncii Dragoş Pâslaru cu sindicaliştii, la sediul ministerului, unde va fi prezentat proiectul ordonanţei de urgenţă, iar la ora 19:00, la Palatul Victoria, ministrul ar urma să susţină o conferinţă de presă pe tema aceluiaşi proiect.
Discuţiile privind salarizarea personalului bugetar au dus, în urmă cu o lună, la demisia din funcţie a fostului ministru al muncii Ana Costea.
Aceasta s-a pronunţat atunci împotriva dezbaterii şi aprobării în Guvern a vechiului proiect al ordonanţei, deoarece a considerat că ar fi creat în continuare inechităţi. După demisia fostului ministru al muncii, Executivul anunţa că va elabora un nou act normativ privind salarizarea bugetarilor şi va abandona vechiul proiect.
(Rador/FOTO arhiva renasterea.ro)