Nivelul de educaţie al părinţilor influenţează semnificativ riscul de sărăcie al adulţilor din România (Eurostat)
Publicat de Andreea Drilea, 7 decembrie 2021, 14:37
România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ponderea persoanelor adulte aflate în risc de sărăcie ale căror părinţi au avut un nivel redus de educaţie (37,4%), aproape dublă faţă de media de 20,3% înregistrată în anul 2019, arată datele publicate marţi de Eurostat.
Comparativ, doar 9,3% dintre persoanele adulte din Cehia erau în risc de sărăcie în 2019, chiar dacă au avut părinţi cu un nivel redus de educaţie.
În plus, datele Eurostat mai arată că în timp ce în UE ponderea persoanelor în risc de sărăcie ale căror părinţi au avut un nivel redus de educaţie a înregistrat o creştere modestă în ultimul deceniu, de la 19,8% în 2011 până la 20,3% în 2019, în România creşterea a fost una semnificativă, de la 24,3% în 2011 până la 37,4% în 2019.
În schimb, Cehia şi România sunt statele UE cu cel mai mic risc de sărăcie în rândul persoanelor ale căror părinţi au avut un nivel ridicat de educaţie, cu 2,3%, respectiv 3,2%, în timp ce media la nivelul UE este de 8,6%. Comparativ, în Austria şi Suedia riscul de sărăcie în rândul persoanelor ale căror părinţi au un nivel ridicat de educaţie este semnificativ mai mare decât în UE sau România, de 14,8% respectiv 12,7%. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro