Noua lege privind învăţământul superior a primit raport favorabil din partea comisiei de specialitate a Senatului
Publicat de gabrielarotaru, 18 mai 2023, 17:23
Noua lege privind învăţământul superior a primit raport favorabil din partea comisiei de specialitate a Senatului.
Opoziţia s-a pronunţat împotrivă, susţinând că actul normativ nu asigură o reformă reală a acestui domeniu.
Senatorul USR, Ştefan Pălărie, a criticat din nou prevederile referitoare la mandatele rectorilor, dar şi pe cele privind plagiatul sau doctoratul, apreciind că documentul nu rezolvă aceste probleme.
În schimb, senatorul UDMR, Lóránd Turos, a apreciat că textul care a rezultat în urma dezbaterilor asigură un învăţământ superior de calitate.
Discuţiile continuă la Senat pe marginea noii legi a învăţământului preuniversitar. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)