Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare din 10 decembrie
Publicat de gabrielarotaru, 10 decembrie 2023, 08:39
Noul Mers al Trenurilor CFR Călători intră în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabil până pe 14 decembrie 2024.
Compania feroviară de stat anunţă că zilnic vor circula, în medie, 1.100 de trenuri, iar între noutăţi este introducerea a încă două trenuri Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice permit acest serviciu, dar şi modificări de trasee pe magistrala Cluj-Napoca-Oradea, unde au început lucrările de modernizare şi electrificare cu bani din PNRR.
De anul viitor se deschid şantierele şi pentru magistrala Caransebeş-Timişoara-Arad, una dintre cele mai deteriorate din ţară şi cu numeroase restricţii de viteză.
Broşura Mersul Trenurilor de Călători 2023-2024 poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR, la preţul de 24 lei, iar toate informaţiile se găsesc şi online, pe site-ul cfrcălători.ro.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)