Ascultă Radio România Iași Live

O datorie de 60.000 de euro a fost ştearsă de o bancă în cazul unui client aflat într-o situaţie dificilă

O datorie de 60.000 de euro a fost ştearsă de o bancă în cazul unui client aflat într-o situaţie dificilă

Publicat de , 25 noiembrie 2020, 14:17

O datorie de 60.000 de euro a fost ştearsă de o bancă în cazul unui client aflat într-o situaţie dificilă. Rezultatul a fost obţinut prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor, care spune că, de la începutul anului, a soluţionat pozitiv 300 de negocieri cu instituţiile financiare.

Cei 60.000 de euro sunt cel mai mare beneficiu obţinut până acum în urma unor negocieri realizate prin intermediul centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare.

Recordul precedent pentru o negociere a unui contract în moneda europeană era de 44.600 de euro.

În cazul de acum este vorba despre un client ajuns şi într-o situaţie medicală dificilă, singurul plătitor al ratei, care era cu doar câteva sute de lei mai mică decât veniturile.

Şi nu este singura situaţie de acest fel, potrivit Centrului de Soluţionare a Litigiilor Bancare.

Într-un alt caz, banca a şters toată datoria de 58.000 de lei a unei persoane care a apelat la acest tip de negociere.

În total, de la începutul anului au fost finalizate, prin împăcarea părţilor, 300 de negocieri.

Plaja valorică a beneficiilor variază de la sume mai mici de 100 de lei, cazuri în care consumatorii au semnalat mai mult probleme de principiu în relaţia cu banca, până la ştergerea integrală a datoriilor, mai precizează instituţia de negociere.

Anul acesta numărul celor care au apelat la intermedierea centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor este în creştere faţă de 2019.

Până acum au fost peste 2.300 de cereri de negociere, faţă de aproape 2.120 anul trecut.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Plenul Parlamentului a adoptat proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025
Naţional joi, 6 februarie 2025, 06:57

Plenul Parlamentului a adoptat proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025

Plenul Parlamentului a adoptat miercuri seară proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025. Bugetul...

Plenul Parlamentului a adoptat proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025
Dosar Nordis/Curtea de Apel Bucureşti: Laura Vicol – arestată preventiv (surse)
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 18:11

Dosar Nordis/Curtea de Apel Bucureşti: Laura Vicol – arestată preventiv (surse)

Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost arestată preventiv în dosarul Nordis prin decizia de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti, au declarat...

Dosar Nordis/Curtea de Apel Bucureşti: Laura Vicol – arestată preventiv (surse)
Nicolae Ciucă îşi anunţă demisia din funcţia de senator
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 17:46

Nicolae Ciucă îşi anunţă demisia din funcţia de senator

Fostul preşedinte al PNL Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că demisionează din Parlament. ‘A sosit vremea să comunic public hotărârea...

Nicolae Ciucă îşi anunţă demisia din funcţia de senator
Dosar Nordis/DIICOT a pus sechestru pe 201 imobile şi a blocat 48 de conturi bancare
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 16:24

Dosar Nordis/DIICOT a pus sechestru pe 201 imobile şi a blocat 48 de conturi bancare

UPDATE – Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus declanşarea unui control de către Direcţia Generală de...

Dosar Nordis/DIICOT a pus sechestru pe 201 imobile şi a blocat 48 de conturi bancare
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 12:57

DIICOT/Patru inspectori de la ANAF au ascuns neregulile de la Nordis

Patru inspectori de la ANAF ar putea fi puși sub acuzare pentru favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de...

DIICOT/Patru inspectori de la ANAF au ascuns neregulile de la Nordis
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 12:36

Simona Halep se retrage din tenis

Simona Halep se retrage din tenis, după o carieră excepţională, cu două titluri de mare şlem şi mai bine de un an în fruntea clasamentului...

Simona Halep se retrage din tenis
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 07:54

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe...

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:58

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi până la 200.000 euro pentru propria afacere şi ar urma să beneficieze de o reţea naţională a...

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere