Până la sfârşitul săptămânii s-ar putea depăşi 3.000 de teste pentru COVID-19 pe zi
Publicat de , 3 aprilie 2020, 06:25
România are până acum 2.738 de cazuri de coronavirus, majoritatea în judeţul Suceava, peste 700, şi în Bucureşti peste 500. 115 persoane au decedat, 78 sunt internate la terapie intensivă, iar 267 s-au vindecat, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
Au fost făcute până acum aproape 28.500 de teste.
Capacitatea de testare pentru noul coronavirus este de peste 2.500 de teste zilnic – a afirmat aseară premierul Ludovic Orban.
El a precizat, la un post de televiziune, că obiectivul este ca până la finalul săptămânii să se depăşească 3.000 de teste pe zi.
Prim-ministrul a spus că estimările arată că vârful pandemiei în România va fi în perioada 29 aprilie – 1 mai şi a făcut apel la românii din diaspora să nu vină în ţară decât dacă este necesar.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)