Ascultă Radio România Iași Live

Patriarhia Română: În interiorul bisericii – masca obligatorie. Interzis pentru unele persoane

Patriarhia Română: În interiorul bisericii – masca obligatorie. Interzis pentru unele persoane

Publicat de Andreea Drilea, 17 iulie 2020, 12:06

Patriarhia Română reiterează că, în interiorul bisericii, folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

BOR a informat, vineri, că în contextul prelungirii stării de alertă, începând cu data de 17 iulie, nu există reguli noi în ceea ce priveşte viaţa religioasă, dar a reamintit îndrumările date cu o lună în urmă privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult.

*** Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în aşa fel încât între credincioşi să fie o distanţă de 2 m în orice direcţie (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spaţiul interior disponibil, ceilalţi credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

*** Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanţa între ei va fi de 1,5 m în orice direcţie.

*** În interiorul bisericii, folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

*** Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

*** Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfăşoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

*** Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecţie, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

*** De asemenea, nu se permite accesul în lăcaşul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

*** Ordinea, disciplina, igiena şi respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnaţi ai bisericii respective.

*** Spovedania credincioşilor şi citirea unor rugăciuni pentru aceştia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât şi credinciosul care se spovedeşte vor utiliza mască de protecţie şi vor menţine distanţa fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorităţii bisericilor şi caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul şi penitentul.

*** Credincioşii ortodocşi români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

*** La intrarea şi ieşirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.

*** La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit.

*** La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

*** Până la normalizarea situaţiei, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia, dar se pot distribui pachete cu hrană, ambalate igienic.

*** La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

*** Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanţei fizice de 2 m.

*** Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăţa înainte şi după terminarea slujbelor, iar stranele şi pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.

*** Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

‘Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate permanentă’, precizează Cancelaria Sfântului Sinod.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Naţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:13

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA şi investigatorii din Armata Statelor Unite anchetează mai multe persoane într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din...

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Cutremur în județul Vrancea
Naţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:29

Cutremur în județul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 5:45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur în județul Vrancea
Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie
Naţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 06:22

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie

Ministerul Energiei a publicat, vineri seara, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind prelungirea plafonării preţurilor la energie electrică...

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie
Ministrul Educaţiei: Planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în mai; manualele, probabil, o să le avem anul viitor
Naţional vineri, 21 februarie 2025, 06:30

Ministrul Educaţiei: Planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în mai; manualele, probabil, o să le avem anul viitor

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat joi că planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în luna mai, iar ulterior se va lucra la...

Ministrul Educaţiei: Planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în mai; manualele, probabil, o să le avem anul viitor
Naţional joi, 20 februarie 2025, 19:52

Acte normative aprobate de Guvern

Peste 1.800 de posturi de personal contractual şi funcţionari vor fi reduse de la nivelul Cancelariei Premierului, Secretariatului General al...

Acte normative aprobate de Guvern
Naţional joi, 20 februarie 2025, 11:30

Marcel Ciolacu: Demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului; eliminăm 1.800 de posturi

UPDATE ora 11:30 – Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că 1.800 de posturi de funcţionari publici şi contractuali vor fi eliminate din...

Marcel Ciolacu: Demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului; eliminăm 1.800 de posturi
Naţional joi, 20 februarie 2025, 10:15

Medicii vor putea prescrie noi medicamente pentru pacienţi cu boli rare sau oncologice

Medicii vor putea prescrie în curând noi medicamente pentru pacienţi cu boli rare sau oncologici, decontate în cadrul programelor naţionale de...

Medicii vor putea prescrie noi medicamente pentru pacienţi cu boli rare sau oncologice
Naţional joi, 20 februarie 2025, 10:02

Peste 500.000 de copii care urmează cursuri la grădiniţă şi în învăţământul preuniversitar vor beneficia şi în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar

Guvernul alocă astăzi fondurile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din mai. Executivul încearcă să facă economii...

Peste 500.000 de copii care urmează cursuri la grădiniţă şi în învăţământul preuniversitar vor beneficia şi în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar