Pedepse mai mari pentru cei care încalcă ordinul de protecție – lege promulgată
Publicat de , 19 august 2020, 14:39
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea prin care încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Până acum, o astfel de infracţiune era sancţionată cu închisoare de la o lună la un an, iar împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală.
Înăsprirea pedepselor a fost decisă de Parlament în iunie la iniţiativa unor reprezentanţi PRO România. (Rador/FOTO radioiasi.ro)