Ascultă Radio România Iași Live

Peste 22.900 de liberări, ca urmare a recursului compensatoriu. Legea a fost astăzi, abrogată

Peste 22.900 de liberări, ca urmare a recursului compensatoriu. Legea a fost astăzi, abrogată

Publicat de , 4 decembrie 2019, 16:29

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a informat miercuri, pentru AGERPRES, că, până marţi, au fost înregistrate 22.939 de liberări ca urmare a Legii privind recursul compensatoriu.

‘De la data de 19.10.2017 până la data de 03.12.2019, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost înregistrate 22.939 liberări, dintre care 4.060 liberări la expirarea duratei pedepsei în termen şi 18.879 liberări condiţionate. În perioada anterior menţionată, din totalul liberărilor, au fost înregistrate 2.335 reveniri, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor’, a precizat ANP.

Potrivit ANP, nu toţi cei care au revenit în penitenciar au săvârşit fapte de natură penală în perioada postdetenţie. ‘Menţionăm că nu toate cele 2.335 reveniri au fost persoane care au săvârşit fapte de natură penală în perioada postdetenţie, o parte dintre acestea având pe rolul instanţelor de judecată şi alte cauze penale, în diferite stadii de instrumentare, la momentul punerii în libertate’, a explicat Administraţia Penitenciarelor.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 05:55

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor...

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 04:53

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 12:22

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat joi, într-o...

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 11:39

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului

Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul...

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 10:48

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:17

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional

Guvernul urmează să discute în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie zi de doliu naţional pe...

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă

Guvernul se reuneşte joi în şedinţa săptămânală, urmând să aprobe, prin hotărâre, Programul naţional de achiziţii ecologice 2025...

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă