Peste 30.000 de turişti se estimează că vor sosi în staţiunile de la mare în mini-vacanţa de 1 Mai şi Paşte
Publicat de Andreea Drilea, 27 aprilie 2021, 19:26
Peste 30.000 de turişti se estimează că vor sosi în staţiunile de la mare în mini-vacanţa de 1 Mai şi Paşte, cei mai mulţi în Mamaia şi în Vama Veche.
În noaptea de Paşte, oamenii vor putea să circule fără declaraţie pe propria răspundere doar pentru a merge la biserică, nu vor fi permise petrecerile pe plajă, iar purtarea măştii rămâne obligatorie, după cum transmite corespondentul RRA, Sorin Cealera.
Reporter: Sorin Cealera – Mii de români şi-au rezervat sejururi pe litoral, unde aproximativ 100 de hoteluri vor fi deschise în weekend, multe dintre ele deja ocupate la 70% din capacitate, maximul admis de autorităţi. Din Mamaia până în Vama Veche, în toate staţiunile terasele vor fi deschise până la ora 22:00 şi în weekend. Excepţie face Costineşti, cu o rată de peste 4 la mia de locuitori. În Constanţa şi în Mamaia incidenţă cumulată pentru ultimele 14 zile nu a coborât sub 3 la mie.
Silviu-Iulian Coşa, prefectul judeţului Constanţa: La nivelul municipiului Constanţa, restaurantele nu pot funcţion la interior. La nivelul judeţului Constanţa, restaurantele pot funcţiona la interior cu până la 30% din capacitatea pe care o au.
Reporter: Nici cluburile de noapte nu vor fi deschise, iar distracţia se va încheia la ora 22:00. Forţele de ordine sunt pregătite.
Leontin Rădulescu, împuternicit prim adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa: Zonele care vor ridica probleme vor fi Mamaia Nord şi Vama Veche. O să trebuiască să aplicăm legea, la fel de ferm cum am aplicat-o şi până acum. Acolo unde se impune avertisment, dacă nu sancţiuni contravenţionale cu amendă.
Reporter: În noaptea de Înviere nu se va circula cu declaraţie pe propria răspundere, dar autorităţile avertizează că petrecerile pe plajă sunt interzise.
Leontin Rădulescu: Prevederea legală rămâne: cu sau fără declaraţie, deplasarea este permisă numai în scopul participării la slujbe religioase. Nu este conform prevederilor legale să avem turişti pe plajă în noaptea de Înviere. (Rador/FOTO radioiasi.ro)