PNL și USR au părăsit plenul Senatului. Şedința a fost suspendată din lipsă de cvorum
Publicat de gabrielarotaru, 29 noiembrie 2017, 12:38
Ședința plenului Senatului a fost suspendată astăzi după ce grupurile parlamentare ale PNL și USR au părăsit plenul Senatului în semn de protest față de poziția comună exprimată de președinții celor două Camere ale Legislativului în urma comunicatului Departamentului de Stat al SUA privind legile Justiției.
Decizia USR și PNL a survenit după o pauză de consultări între liderii grupurilor PSD, PNL, USR și UDMR.
Grupul PMP părăsise plenul înainte de pauza de consultări. (Agerpres/ FOTO promptmedia.ro)