Ascultă Radio România Iași Live

Poliţia Română: Nu interzicem folosirea aplicaţiilor de mobil de către poliţişti, ci doar transmiterea informaţiilor clasificate

Poliţia Română: Nu interzicem folosirea aplicaţiilor de mobil de către poliţişti, ci doar transmiterea informaţiilor clasificate
Foto: dav

Publicat de , 10 octombrie 2019, 11:00

Poliţia Română precizează că nu le-a interzis lucrătorilor IGPR să mai folosească telefoanele la serviciu, ci doar le-a spus că este interzisă transmiterea de informaţii clasificate prin aplicaţiile de mobil precum Whatsapp sau Messenger.

‘Pentru a preveni incidentele de securitate, li s-a reamintit poliţiştilor faptul că este interzis, conform legii, să transmită informaţii clasificate prin intermediul telefoanelor mobile sau al tabletelor şi prin aplicaţiile de pe acestea’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IGPR, Bogdan Ghebaur.

El a explicat că este vorba de documentele care reies din activitatea poliţiştilor, precum şi cele din cadrul dosarelor penale, iar informaţiile pe care poliţiştii le pot transmite sunt cele care pot fi făcute publice, adică informaţiile de interes public, conform Legii 544/2001.

Potrivit unor surse din Poliţie, la nivel naţional se crease o practică din a folosi grupuri de Whatsapp în care să fie postate diferite programe ale turelor poliţiştilor, din care făceau parte inclusiv soţiile acestora sau alte persoane.

Sursa citată a precizat că această circulară privind transmiterea datelor nepublice a fost comunicată angajaţilor Poliţiei prin Intrapol şi este un exemplu de document care nu ar fi trebuit făcut public.

Sub titlul ‘Grupurile de Whatsapp, interzise pentru poliţişti’, Sindicatul poliţiştilor Europol a publicat, miercuri, pe pagina sa de Internet, un ‘document oficial al Inspectoratului General al Poliţiei Române care atrage atenţia asupra consecinţelor la care se expun poliţiştii’ în urma utilizării aplicaţiilor de tip Whatsapp, Facebook Messenger, Telegram etc.

‘Pornind de la tragicul eveniment de la IPJ Timiş, unde colegul nostru, Cristian Amariei, a fost împuşcat de către o persoană care a fost ‘dată în urmărire’ pe un grup de Whatsapp de către un ofiţer de la nivelul unităţii şi până la situaţii în care poliţiştii primesc ‘ordine’ pe asemenea aplicaţii, au existat nenumărate polemici pe marginea legalităţii utilizării acestor mijloace de comunicare. În realitate vorbim despre o nevoie de comunicare operativă, pe care poliţiştii au suplinit-o prin diverse aplicaţii, tocmai pentru incapacitatea instituţiei de a oferi mijloace flexibile şi eficiente de schimb al informaţiilor şi datelor operative cu care lucrăm’, se arată în articolul Europol.

Tot pe această pagină a fost publicat documentul adresat Unităţilor centrale şi subordonate IGPR prin care se specifică faptul că ‘este interzisă utilizarea echipamentelor de telecomunicaţii mobile (…) şi a aplicaţiilor informatice (…) pentru transmiterea informaţiilor conexe activităţilor de poliţie’, precum şi faptul că ‘fotografierea, filmarea, înregistrarea în interiorul zonelor de securitate şi administrative vor fi efectuate strict cu respectarea prevederilor art. 185 din HG 585/2002, coroborate cu precizările art. 78 din OMAI S/353/2002’ şi că ‘prin intermediul sistemelor de comunicaţii telefonice existente la nivelul Poliţiei Române (…) pot fi vehiculate doar informaţii neclasificate’.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 05:55

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor...

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 04:53

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 12:22

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat joi, într-o...

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 11:39

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului

Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul...

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 10:48

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:17

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional

Guvernul urmează să discute în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie zi de doliu naţional pe...

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă

Guvernul se reuneşte joi în şedinţa săptămânală, urmând să aprobe, prin hotărâre, Programul naţional de achiziţii ecologice 2025...

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă