Ascultă Radio România Iași Live

Pop: Toate manualele, cu excepția clasei a V-a, sunt în școli; la clasa a V-a avem soluție de rezervă

Publicat de Andreea Drilea, 18 august 2017, 14:08

Toate manualele, cu excepția celor pentru clasa a V-a, sunt în școli, a anunțat ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, vineri, la începutul ședinței de Guvern.

„Toate manualele, cu excepția clasei a V-a, sunt deja în școli. La clasa a V-a, pentru primele două luni de zile, avem soluție de rezervă, cu îndrumarele pentru fiecare elev, în așa fel încât, odată cu finalizarea contestațiilor pe care editurile le-au făcut, să integrăm manualele în timpul anului școlar. Dar în 11 septembrie toți elevii vor avea îndrumătorul, profesorii vor fi formați în așa fel încât să poată desfășura normal ora”, a declarat Pop.

Potrivit acestuia, vor fi luate măsuri la nivelul Ministerului Educației cu privire la cei care sunt „părtași la neregulile din licitații”.

„Săptămâna viitoare fac informarea în Guvern, va trebui să mai luăm niște decizii și la nivel de minister, pentru că sunt părtași la neregulile din licitații”, a susținut Liviu Pop.

El a precizat că programele școlare pentru clasa a V-a trebuiau finalizate în noiembrie.

„Anul trecut, în noiembrie, trebuiau finalizate programele școlare pentru clasa a V-a. Guvernul tehnocrat nu le-a făcut, le-a prelungit până în martie anul acesta, iar în martie, când puteam lua o decizie de rezolvare a problemei, nu am luat decizia, din cauza unei dezinformări din Ministerul Educației, lucru pe care o să-l finalizăm săptămâna viitoare prin eliminarea acelor persoane care au dus la o decizie proastă din partea ministerului”, a mai afirmat Pop.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:22

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial....

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor