Ascultă Radio România Iași Live

Premierul Dacian Cioloş: Am cerut Ministerului Mediului ca împreună cu MAI să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea aplicaţiei ‘Inspectorul Pădurii’

Publicat de Andreea Drilea, 31 iulie 2016, 06:23

Premierul Dacian Cioloş spune că a cerut Ministerului Mediului şi Ministerului Afacerilor Interne să găsească rapid soluţii pentru îmbunătăţirea aplicaţiei ‘Inspectorul Pădurii’, dedicată celor care vor să reclame transporturi ilegale de lemn, pentru a fi eliminate slăbiciunile acesteia.

Dacian Cioloş precizează că a reacţionat în urma unei postări pe Facebook a lui Adrian Chiriţă, referitoare la un camion cu lemn din Bucovina, care iniţial a apărut în aplicaţia ‘Inspectorul Pădurii’ ca fiind neînregistrat, iar după ce au fost sesizate autorităţile, transportul a apărut în aplicaţie ca fiind înregistrat.

‘În urma postării domnului Adrian Chiriţă, am solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Mediului să verifice situaţia. Pe scurt, la control, transportatorul a prezentat avizele necesare şi codurile online generate de sistem. Foarte probabil, codurile online au fost obţinute cu puţin timp înainte de controlul poliţiei, la vederea echipajului de poliţie. Procedura actuală are, într-adevăr, unele vulnerabilităţi, existând încă loc pentru abuzuri. Modul de lucru actual permite completarea ulterioară a avizului de însoţire, într-un interval orar de 12 ore. Astfel, pe distanţe scurte, poate exista posibilitatea efectuării mai multor transporturi de material lemnos, cu cantităţi identice, prin utilizarea aceloraşi documente. În plus, accesul la reţeaua de telefonie/date al mobilului pe care se generează codul online poate fi restricţionat în mod deliberat, până în momentul apropierii unei activităţi de control. Am cerut Ministerului Mediului ca împreună cu Ministerul de Interne să găsească rapid soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului actual, pentru ca astfel de slăbiciuni să fie eliminate’, a scris premierul Cioloş, sâmbătă, pe Facebook.

Prim-ministrul a mai spus că având în vedere aceste aspecte, Inspectoratul de Poliţie Suceava şi Garda Forestieră Suceava verifică şi activitatea comercială a societăţii deţinătoare a vehiculelor respective.

‘Îi mulţumesc domnului Chiriţă pentru spiritul civic şi pentru implicare şi vă asigur că lucrurile semnalate nu vor rămâne fără urmări pentru cei care încalcă legea. Aplicaţia Inspectorul Pădurii a fost lansată în testare timp de o lună de zile tocmai pentru a primi feedback de la cetăţenii care o utilizează şi pentru a o îmbunătăţi. Avem în continuare nevoie de ajutorul dumneavoastră şi de al celor cărora le pasă de pădurile noastre’, a spus Cioloş.

Aplicaţia ‘Inspectorul Pădurii’, dedicată celor care vor să reclame transporturi ilegale de lemn, poate fi descărcată începând din 19 iulie de orice persoană direct pe smartphone-urile cu sistem de operare Android, după cum a anunţat, la momentul respectiv, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, într-o conferinţă de presă.

(Agerpres/FOTO arhivă hai-hui.eu)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online