Preşedintele Klaus Iohannis se află la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European
Publicat de , 2 octombrie 2020, 11:13
Şefii de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene discută astăzi la Bruxelles, în a doua zi a reuniunii Consiliului European, despre valorificarea întregului potenţial al pieţei unice, crearea unei politici industriale ambiţioase şi fructificarea oportunităţilor oferite de cele mai recente evoluţii digitale.
Preşedintele Klaus Iohannis va susţine că dezvoltarea infrastructurii de transport, energie, mediu, precum şi a infrastructurii digitale este esenţială pentru ţări precum România, aflate la periferia geografică a Uniunii.
Şeful statului va menţiona totodată că piaţa unică presupune, pe lângă oportunităţi incontestabile, şi provocări în domeniul social.
Astfel, va sublinia necesitatea protejării grupurilor vulnerabile, inclusiv a lucrătorilor sezonieri, a căror situaţie trebuie îmbunătăţită prin acţiunea comună a instituţiilor europene şi a statelor membre.
Pe de altă parte, preşedintele României va saluta importanţa acordată la nivelul uniunii procesului de transformare digitală a Europei şi va face referire la fondurile importante care vor fi acordate pentru dezvoltarea unor tehnologii digitale avansate. (Rador/FOTO captură ecran)