Ascultă Radio România Iași Live

Preşedinţii Academiei, CCR, Curţii de Conturi, ÎCCJ şi CSM pot beneficia de reşedinţă oficială de la RAAPPS

Preşedinţii Academiei, CCR, Curţii de Conturi, ÎCCJ şi CSM pot beneficia de reşedinţă oficială de la RAAPPS

Publicat de , 13 iunie 2018, 19:10

Guvernul a lărgit miercuri, printr-o OUG, sfera demnitarilor care pot beneficia gratuit de reşedinţe oficiale din fondul locativ al RAAPPS, introducând pe lista aferentă preşedinţii Curţii Constituţionale a României, Curţii de Conturi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Academiei Române şi Consiliului Superior al Magistraturii.

Până în prezent, de reşedinţă oficială de la RAAPPS puteau beneficia preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, premierul şi persoanele care au avut calitatea de şef al statului român.

Această ordonanţă de urgenţă ca linie principală, modificare principală, se referă la posibilitatea actualizării şi stabilirii tarifelor în ceea ce priveşte închirierea acestor imobile aflate în administrarea RAAPPS. Legislaţia era din 2008, dacă nu mă înşel, mă refer aici la OUG 47, cred că era, acest act este modificat. Şi, practic, prin modificările făcute astăzi principala modificare, de fapt, se referă la faptul că aceste sucursale, să spunem, care administrează imobilele RAAPPS pot stabili tarifele, le pot actualiza în funcţie de evaluările realizate de experţi independenţi, evident cu aprobarea Consiliului de Administraţie al Regiei pe criterii de eficienţă economică. Cu alte cuvinte, există imobile ale RAAPPS date în închiriere, ale căror cheltuieli de întreţinere, de administrare, uneori depăşeau valoarea chiriei şi nu putea fi actualizat tariful. Şi asta face această ordonanţă de urgenţă’, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a confirmat şi faptul că OUG privind RAAPPS cuprinde şi o extindere a listei beneficiarilor de reşedinţă oficială.

Este extinsă, există şi acest punct, proiectul este pus în lista actelor care urmau să intre în şedinţa de Guvern de astăzi, ce scrie în el aşa este, a fost adoptat proiectul. (…) S-a luat decizia pentru a exista similitudinea legislativă în ceea ce priveşte anumite persoane care ocupă funcţii importante în statul român de demnitate publică înaltă să beneficieze de aceleaşi facilităţi şi mă refer aici (…) la preşedintele Academiei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Curţii Constituţionale. Deci, s-a luat această decizie având în vedere că ocupă funcţii în statul român de înaltă demnitate publică şi să beneficieze ca şi celelalte persoane care au funcţii similiare de aceleaşi prevederi legale‘, a precizat Nelu Barbu.

Potrivit proiectului OUG privind RAAPPS, ‘pentru reşedinţele oficiale atribuite preşedintelui României, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, premierului, preşedintelui Curţii Constituţionale, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintelui Curţii de Conturi, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Academiei Române, RAAPPS va încheia cu persoanele beneficiare contracte de folosinţă gratuită.

Cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri aferente utilizării reşedinţei oficiale se suportă din fondurile RAAPPS.

Costurile serviciilor solicitate de către beneficiari, altele decât cele suportate din fondurile RAAPPS, vor fi plătite de către instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare, în baza unor contracte de prestări de servicii încheiate cu RAAPPS, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate instituţiilor cu această destinaţie, prin legea bugetară anuală’.

Tot aici se spune că ‘pentru reşedinţele oficiale atribuite persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, RAAPPS va încheia cu persoanele beneficiare contracte de folosinţă gratuită şi contracte de prestări de servicii cu privire la cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar’.

Aceste contracte operează permanent, indiferent dacă imobilele în cauză sunt sau nu sunt utilizate, iar cheltuielile aferente utilizării reşedinţei oficiale se suporta de către persoanele beneficiare’, prevede ordonanţa.

Tot în aceeaşi OUG se arată că ‘pot beneficia de locuinţe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi Avocatul Poporului’.

(Agerpres/FOTO gov.ro)

Etichete:
Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 09:53

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE