Ascultă Radio România Iași Live

Primirea, de către preşedintele Senatului, a ambasadorului Republicii Armenia în România

Primirea, de către preşedintele Senatului, a ambasadorului Republicii Armenia în România

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 mai 2018, 12:46

Preşedintele Senatului României l-a primit pe E.S. Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, în vizită de prezentare, joi, 10 mai 2018.

Călin Popescu-Tăriceanu l-a felicitat pe noul ambasador pentru numirea în funcţie şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului său, exprimându-şi convingerea că relaţiile bilaterale vor continua să se dezvolte şi pe viitor, în spiritul îndelungatei tradiţii de cooperare.

Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanţa intensificării relaţiilor între parlamentele celor două țări prin activități ale Grupurilor parlamentare de prietenie și prin cooperarea în cadrul organizațiilor parlamentare internaționale din care cele două țări fac parte. Discuţiile au vizat şi importanţa pe care România o acordă Armeniei ca partener comercial și, în acest sens, aprofundarea cunoașterii reciproce între comunitățile oamenilor de afaceri din cele două țări, inclusiv prin organizarea unor misiuni economice.

În contextul evoluțiilor recente de pe scena politică din Armenia, președintele Senatului a exprimat întregul sprijin pentru consolidarea democrației în această țară, precum și disponibilitatea instituțiilor din România, la nivel central și al administraţiilor locale, de a participa la proiecte comune prin care să fie valorificată experiența tranziției spre democrație și aderării la UE.

 

 

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani