Ascultă Radio România Iași Live

Procurorii au dispus efectuarea a două expertize asupra produselor Hexi Pharma

Procurorii au dispus efectuarea a două expertize asupra produselor Hexi Pharma

Publicat de Andreea Drilea, 17 mai 2016, 05:18 / actualizat: 17 mai 2016, 10:08

UPDATE ora 10:45 – Procurorii Parchetului General au dispus efectuarea a două expertize tehnico-ştiinţifice asupra produselor de la Hexi Pharma, în cadrul anchetei privind dezinfectanţii diluaţi din spitale.

‘În continuarea cercetărilor efectuate în cauza cunoscută generic sub denumirea ‘Dezinfectanţii utilizaţi în spitale’, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea a două constatări tehnico-ştiinţifice asupra produselor ‘Hexi Pharma’. Totodată, procurorii efectuează şi alte acte de urmărire penală care nu pot fi făcute publice în acest stadiu al anchetei’, se arată într-un comunicat al Parchetului remis marţi AGERPRES.

Parchetul General reaminteşte că magistraţii de la Judecătoria sectorului 5 au admis luni o cerere a procurorilor şi au decis faţă de Hexi Pharma, pentru o perioadă de 60 de zile, interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor societăţii, interzicerea plăţilor şi transferurilor băneşti, cu excepţia celor necesare pentru plata utilităţilor şi a salariilor, interzicerea producerii şi comercializării de produse biocide.

De asemenea, procurorii au adus la cunoştinţa Tribunalului Bucureşti, unde se judecă cererea Hexi Pharma de intrare în insolvenţă, cu privire la măsurile preventive dispuse de Judecătoria sectorului 5.

Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

 

Cererea companiei Hexi Pharma privind intrarea în insolvenţă va fi luată în discuţie marţi de Tribunalul Bucureşti.

Potrivit portalului instanţelor, acţiunea a fost depusă pe 10 mai la tribunal şi are ca materie ‘falimentul’ şi ca obiect ‘cererea debitorului art. 66 din Legea nr. 85/2014’. Conform art. 66 din această lege, Hexi Pharma cere reorganizarea judiciară sub supravegherea unui administrator special.

Hexi Pharma Co. SRL a depus o cerere de intrare în insolvenţă, pe motiv că nu mai poate face faţă datoriilor comerciale şi fiscale, ca urmare a conjuncturii economice nefavorabile.

Compania condusă de Dan Condrea susţine că are de plătit datorii de 23,4 milioane lei către bugetul de stat şi către diverşi furnizori, dar şi facturi neachitate către două firme din Cipru de peste 20 de milioane de euro. Cele două firme din Cipru sunt Hatom Limited Limassol şi Chemical&Pharmaceutical Sol LTD Nicosia, care sunt de fapt, potrivit Rise Project, două off-shore-uri controlate de patronul Dan Condrea.

Luni, Judecătoria sectorului 5 a decis că firma Hexi Pharma nu are voie să se dizolve, să îşi înstrăineze activele, să producă şi să vândă biocide pe o perioadă de două luni, după ce magistraţii au admis o cerere depusă în acest sens de procurorii Parchetului General.

‘Admite cererea Parchetului. Dispune faţă de Hexi Pharma, pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, următoarele măsuri preventive de la 16 mai până la 14 iulie inclusiv: interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicţia fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăţilor şi transferurilor băneşti, cu excepţia celor necesare pentru plata utilităţilor şi a salariilor, interzicerea producerii şi comercializării de produse biocide. Cu drept de contestaţie în 24 de ore de la comunicare pentru Hexi Pharma’, se arată în decizia instanţei.

Cererea Parchetului General a fost depusă pentru a împiedica dizolvarea Hexi Pharma, după ce compania şi-a cerut în instanţă dizolvarea.

Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

(Agerpres/FOTO arhivă click.ro)

Etichete:
MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:21

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Camera Deputaţilor/Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor – raport de adoptare la Comisia pentru muncă
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:18

Camera Deputaţilor/Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor – raport de adoptare la Comisia pentru muncă

Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a primit marţi raport de adoptare de la Comisia pentru...

Camera Deputaţilor/Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor – raport de adoptare la Comisia pentru muncă
Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 11:30

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro

În bugetele programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, este prevăzută majorarea valorii ecotichetului pentru cumpărarea unei...

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:37

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

România se confruntă cu pagube însemnate în sectorul horticol, întrucât culturile au fost grav afectate de valul de frig de la începutul lunii...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional