Ascultă Radio România Iași Live

Răzvan Cuc: Regret ca s-a ajuns la un protest al instructorilor auto autorizaţi, dar legea în România, trebuie respectată

Răzvan Cuc: Regret ca s-a ajuns la un protest al instructorilor auto autorizaţi, dar legea în România, trebuie respectată

Publicat de Andreea Drilea, 26 iulie 2017, 14:24

Răzvan Cuc: Regret ca s-a ajuns la un protest al instructorilor auto autorizaţi, dar legea în România, trebuie respectată! Vă propun înfiinţarea unui Grup de lucru care să găsească soluţii la revendicările solicitate!

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a solicitat, în această dimineaţă, o întrevedere cu reprezentanţii instructorilor auto autorizaţi, care protestează în faţa Guvernului, în încercarea de a detensiona situaţia actuala. Alături de Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Răzvan Cuc le-a transmis reprezentanţilor protestatarilor că este vorba de un Ordin elaborat în 2013, care a parcurs toate procedurile legale de transparenţă decizională şi care a fost contestat în instanţă în 280 de procese formulate de instructori, procesele fiind pierdute.

Ministrul Transporturilor a precizat delegaţiei protestatarilor: ‘Regret că sunteţi în această situaţie, dar aceasta este legislaţia pe care trebuie să o respectam cu toţii, indiferent de categoria profesională. Vă propun să înfiinţăm un Grup de lucru cu experţi din cadrul ministerului care alături de instructori şi reprezentanţi ai şcolilor de şoferi să discute, la începutul lunii august (în săptămâna 7 – 11 august), cu toate documentele pe masă, situaţia dumneavoastră şi a tuturor şcolilor auto autorizate. Mi-aş dori să putem dialoga, dar fără tensiune şi orgolii inutile. Vreau concurenţă loială, transparenţă şi vreau aplicarea legii’.

Gabriel Petrea le-a declarat celor prezenţi: ‘Eu sunt aici să mediez acest conflict şi sunt sigur că există o soluţie care să clarifice aceste nemulţumiri. Important e să avem deschiderea necesară. Haideţi să facem fundamentări pe acte, nu pe vorbe. Ne vom revedea în august, când sper să deblocăm situaţia’.

Ministrul Transporturilor a solicitat înfiinţarea Grupului de lucru din care să facă parte experţi din cadrul MT, ARR, şcoli de şoferi şi reprezentanţii instructorilor auto autorizaţi.

Instructorii auto autorizaţi protestează faţă de Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 731 din 2017 şi cer abrogarea acestei decizii pe motiv că actul normativ îi obliga pe cei care lucrează ca PFA să îndeplinească condiţiile de funcţionare ca şcoala de şoferi, şi implicit să-şi asume pregătirea unitară a viitorilor conducători auto, de la 1 septembrie a.c., însă ordinul mai sus menţionat nu face altceva decât să repună în vigoare OMT 733/2013, care a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a tuturor acţiunilor prin care s-a solicitat anularea acestuia.

INFORMAŢII DE BACKGROUND

Ordinul Ministrului Transporturilor nr.733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practica a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi condiţiile şi obligaţiile privind pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest act normativ a intrat în vigoare la data publicării, respectiv 13.05.2013, cu posibilitatea ca unele dintre prevederile acestuia, ce au vizat în special activitatea instructorilor auto autorizaţi să intre în vigoare în 6 luni de la această dată.

Actul normativ a parcurs întreaga procedura de consultare publică stabilită de lege, fiind dezbătut în cadrul plenului Comisiei de Dialog Social sau subcomisiei de specialitate transport rutier premergătoare cu toţi reprezentanţii sindicatelor/patronatelor reprezentative din domeniu, pentru îndeplinirea obligaţiilor de transparenţa decizională şi de consultare a partenerilor sociali, după cum urmează:

– Anterior procesului de consultare publică, au avut loc mai multe întâlniri în cadrul unor grupuri de lucru având ca tematică promovarea acestei reglementări, la care au participat atât reprezentanţi ai şcolilor de conducători auto cât şi ai instructorilor auto, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii publice (M.A.I..-.D.R.P.C.I.V., Consiliul Concurenţei, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice).

– În cadrul procesului parcurgerii procedurii de transparenţă decizională, proiectul respectiv a fost publicat pe site-ul MT şi ulterior supus analizei şi dezbaterii în cadrul subcomisiei de specialitate transport rutier şi dezbătut în cadrul plenului Comisiei de Dialog Social, la care au participat pe lângă structurile de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor şi reprezentanţi ai societăţii civile (inclusiv, ai şcolilor de conducere auto şi ai instructorilor auto).

Principiile care au stat la baza întocmirii acestuia şi implicit la creşterea gradului de siguranţă rutieră prin schimbarea sintagmei mult utilizate de ‘şcoli de luat permis’ în ‘şcoli de şoferi’ fiind:

asumarea integrală a pregătirii unui cursant de către o unitatea autorizată, în sensul în care atât pregătirea teoretică cât şi pregătirea practică se desfăşoară în cadrul aceleiaşi unităţi autorizate şi anume în cadrul şcolii de conducători auto;

necesitatea creării unui spaţiu de liberă şi corectă concurenţă între furnizorii de servicii de pregătire în vederea obţinerii permisului de conducere;

ridicarea gradului de conştientizare a pregătirii efectuate de către şcolile de conducători auto prin impunerea unui procent minim de promovabilitate anual;

se asigura trasabilitatea pregătirii şi promovării unui cursant la examenul aferent obţinerii permisului de conducere;

îngrădirea posibilităţii de evaziune fiscală, prin limitarea precisă a numărului de ore de pregătire practică/luna în care un instructor auto poate efectua pregătirea practică.

Mai mulţi instructori auto din domeniu au investit instanţele de judecată din ţara, solicitând acestora ca prin hotărârile pronunţate să dispună suspendarea executării O.M.T. nr.733/2013 până la soluţionarea acţiunii în anularea ordinului.

După ce a fost supus controlului judecătoresc într-un număr de 285 de procese ce au avut ca temă suspendarea/anularea parţială sau în integralitatea lui, O.M.T. nr.733/2013 este aplicabil, de la data de 21.06.2017, de către instituţiile/autorităţile publice din subordinea Ministerului Transporturilor, respectiv de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi de către Regia Autonomă ‘Registrul Auto Român’.

Acest act normativ a fost repus în circuitul civil definitiv şi irevocabil, cu consecinţa producerii de efecte juridice, prin decizia nr.2040/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se respinge ca nefondată acţiunea având ca obiect anularea O.M.T. nr.733/2013.

Ministerul Transporturilor a venit în sprijinul instructorilor auto autorizaţi şi a şcolilor de conducători auto, prin emiterea O.M.T. 731/6.07.2017, ca efectul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în dosarele având ca obiect anularea acestui ordin, prin repunerea în circuitul civil al OMT 733/2017, să acorde un termen rezonabil, respectiv pentru:

Instructorii auto autorizaţi conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.1019/2009 (…) se vor autoriza în condiţiile respectării prevederilor prezentelor norme începând cu 1 septembrie 2017;

Condiţiile privind îndeplinirea procentului minim de promovabilitate şi a menţinerii condiţiilor anuale de autorizare, (…) intră în vigoare începând cu 1 septembrie 2017;

Instructorii auto autorizaţi conform Ordinului ministrului transporturilor nr.75/2014 privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere (…) se vor autoriza în condiţiile respectării normelor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 începând cu 1 septembrie 2017.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Etichete:
Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:22

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial....

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor