Ascultă Radio România Iași Live

Remus Truică, plasat de instanţă în arest la domiciliu

Publicat de , 11 decembrie 2015, 16:01 / actualizat: 11 decembrie 2015, 18:09

Omul de afaceri Remus Truică, cercetat de DNA Braşov în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, a afirmat, la ieşirea de la Curtea de Apel Braşov ai cărei magistraţi au decis să fie plasat în arest la domiciliu, că se aştepta la o altă decizie mai bună.

‘Nu comentez decizia magistraţilor, dar mă aşteptam la o altă decizie. Ştiu că nu am făcut absolut nimic niciodată care să lezeze legea. Mă duc acasă. Nu comentez decizia instanţei. Normal că nu este bine. Un om trebuie să fie liber, nu arestat la domiciliu’, a spus Truică în timp ce părăsea Curtea de Apel, după aflarea deciziei magistraţilor.

Întrebat cum i se par probele folosite împotriva lui, acesta a spus că din ceea ce a citit până acum, nu există o probă care să îl încrimineze.

La rândul său, jurnalistul Dan Andronic, pentru care magistraţii au decis să fie cercetat sub control judiciar, a spus că nu comentează în nici un fel decizia instanţei şi că se duce acasă. ‘Nu comentez în nici un fel. Mă duc acasă’, a afirmat Andronic.

Decizia Curţii de Apel Braşov nu este definitivă, putând fi contestată în termenul legal de 48 de ore.

Avocatul lui Marius Marcovici, un alt suspect cercetat în acest dosar şi plasat de magistraţii Curţii de Apel sub control judiciar, a afirmat că hotărârea instanţei este ‘o decizie de neprivare de libertate pe probele existente la dosar sau mai bine zis inexistente’.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins, vineri după-amiază, solicitarea de arest preventiv înaintată de către procurorii DNA în cazul celor cinci persoane reţinute în dosarul retrocedărilor ilegale, stabilind măsura arestului la domiciliu pentruRemus Truică şi Robert Roşu, respectiv control judiciar pentru Dan Andronic, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, procurorii Serviciului Teritorial Braşov i-au reţinut pe omul de afaceriRemus Truică pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, pe Robert Mihăiţă Roşu, avocat partener la o casă de avocatură, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, pe Dan Andronic, consultant politic şi jurnalist, pentru constituire de grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă.

În dosar au fost reţinuţi şi Marius Marcovici, administrator al unei societăţi comerciale, consilier, pentru constituire de grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, şi Lucian Mateescu pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

DNA precizează că, începând cu noiembrie 2006, Remus Truică, Robert Roşu şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/ bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/ instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către acestea, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.

Dan Andronic, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu au aderat, conform DNA, la grupul infracţional: primii doi în 2007, ultimul în 2011.

‘De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicaţi în activitatea infracţională şi s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluţiei şi realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat şi găsind împreună soluţiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au păstrat în permanenţă contactul cu persoana cumpărătoare de influenţă, dându-i de fiecare dată asigurări asupra succesului demersului infracţional’, se arată în comunicat.

Anchetatorii au constatat că rolul lui Truică în cadrul grupului a fost esenţial, în sensul că persoana, reputaţia şi susţinerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenţei. Pe de altă parte, Truică ar fi prezentat ‘afacerea’ celorlalţi membri ai grupului, hotărând împreună cu aceştia să se implice în realizarea demersului infracţional, singura cale în obţinerea bunurilor pe care persoana interesată le revendica în mod nelegal.

Procurorii susţin că el a acţionat ca mandatar al unei societăţi în actele întocmite cu cumpărătorul de influenţă, s-a întâlnit în mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor întreprinse, a negociat cu aceştia în interesul grupului, a discutat cu avocatul Roşu pentru întocmirea documentelor necesare creării aparenţei de legalitate. Totodată, el s-ar fi prezentat în faţa autorităţilor în numele cumpărătorului de influenţă, ar fi discutat cu notari şi avocaţi pentru întocmirea de înscrisuri necesare revendicărilor, şi-a traficat influenţa în mod real şi a corupt funcţionari pentru atingerea scopului urmărit.

‘În realizarea scopului grupului, Truică împreună cu ceilalţi membri ai grupului şi cu cumpărătorul de influenţă au ascuns apoi natura ilicită a înţelegerii prin încheierea, la 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii. Contractul a fost încheiat între cumpărătorul de influenţă şi o societate reprezentată de Truică. În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că persoana cumpărătoare de influenţă, în calitate de cedent, transmite/ cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi ferma Băneasa, teren în suprafaţă de 28,63 ha). Societatea reprezentată de Truică se obligă să plătească, în anumite condiţii, o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Truică a semnat alte înscrisuri/ contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei bunurilor retrocedate’, au reţinut procurorii.

Printre bunurile pretinse de cumpărătorul de influenţă s-a numărat şi ferma Băneasa pentru care, menţionează DNA, a depus o notificare în 2002, fără ca până la preluarea ‘afacerii’ de către acest grup infracţional să se primească vreun răspuns.

‘În cursul anului 2008, ca urmare a notificării menţionate având ca obiect ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, Truică a acţionat în aşa fel încât, prin intermediul unor persoane, să îi determine pe membrii consiliului de administraţie al institutului să aprobe, în mod vădit nelegal, solicitarea cumpărătorului de influenţă. Ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor din Legea 10/ 2001, restituirea în natură a fermei regale Băneasa, în aceeaşi zi, 26.09.2008, fiind încheiat un protocol de predare-preluare. Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/ 2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii’, mai precizează DNA.

Sursa citată subliniază că, pentru a obţine acest bun imobil, Remus Truică l-a convins pe directorul institutului să sprijine această solicitare, deşi documentaţia depusă era incompletă, expertiza era efectuată formal, oferindu-i în schimb foloase necuvenite constând în plata unei excursii în străinătate pentru patru persoane.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, a mai menţionat sursa citată. (Agerpres/ FOTO nineoclock.ro)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online