Reprezentanţii CMR şi cei ai pacienţilor spun că medicii pot lucra atât în sistemul public, cât şi în privat
Publicat de Andreea Drilea, 11 aprilie 2018, 14:31
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, dar şi preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, consideră că medicii trebuie lăsaţi să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat.
Reacţia lor vine după ce secretarul de stat în MAI Raed Arafat a afirmat că una dintre cele mai importante măsuri care ar trebui luate în sistemul de sănătate este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să meargă chiar până la interdicţia personalului medical de a lucra simultan în ambele sectoare.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a precizat că este dreptul oricărui medic să lucreze după orele de program şi în sistemul privat şi nimeni nu se poate lega de timpul liber al doctorilor.
‘Domnul doctor Raed Arafat a emis o ipoteză, a lansat în dezbatere un subiect. Nu a făcut decât să lanseze un subiect în dezbatere. Domnul doctor nu are calitatea de a face o propunere oficială în acest sens, dar o luăm ca pe o iniţiativă de discuţie. (…) Faptul că în expunerea de idei primul argument a fost acela cu creşterea salarială mi se pare cel puţin inadecvat pentru momentul acesta. Salariile încă nu le-a văzut nimeni, sunt încă discuţii în legătură cu cuantumul sporurilor şi aşa mai departe. Să faci astăzi o trimitere la creşterile salariale ale medicilor pentru a argumenta în felul acesta ideea că el ar trebui să aleagă să nu mai lucreze în două locuri, ci doar într-un singur loc, creează un mic disconfort din partea noastră, dar este discutabil lucrul acesta, puteam să discutăm. Este un drept al fiecăruia să muncească 24 de ore, dacă poate, nimeni nu se poate lega de timpul liber al medicilor care optează să lucreze în al doilea loc de muncă la privat. Astăzi însă trebuie să ştiţi că programul de spital al medicilor este de la ora 8,00 la ora 15,00. (…) Mai departe de ora 15,00 orice om din România este liber să mai ţină un job, şi două, şi trei, câte poate el. De ce un medic ar fi privat de lucrul acesta?’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CMR.
În opinia sa, nu se pune problema de loialitatea medicului faţă de angajator, indiferent că este privat sau public, iar obligaţia medicilor este în primul rând faţă de pacient.
‘Nu se pune problema de loialitatea medicului faţă de angajatorul său, că este public sau privat, se pune problema în principal, ca profesie liberală, de loialitatea medicului faţă de pacientul său. În principal, asta înseamnă liberalismul profesiunii medicale. Obligaţia mea de medic este întâi faţă de pacient, apoi faţă de angajator. (…) Medicul este dator să servească pacientul său împotriva oricărei alte ingerinţe’, a arătat Borcean.
Potrivit acestuia, dacă doctorii ar fi puşi să aleagă între sistemul public şi cel privat, unul dintre aceste sisteme ar rămâne fără medici.
‘Suntem 20 şi ceva de mii de medici cu specialităţi clinice în spitalele din România şi policlinicile din România. Dacă unii dintre noi vor opta ori pentru sistemul public ori pentru privat, atât un sistem cât şi celălalt s-ar depopula de medici. (…) Pacientul este liber să îşi aleagă medicul şi unitatea sanitară în care se tratează, cu asta începe Legea asigurărilor de sănătate – legea sanitară. (…) CMR este colegiul tuturor medicilor şi al celor care lucrează în public, şi al celor care lucrează în privat, şi al medicilor tineri, şi al seniorilor, şi al medicilor din mediul academic, şi al celor de dispensar, şi al medicilor care fac medicină de control de la DSP sau de la Ministerul Muncii, care fac medicină curativă. (…) Nu vreau să intru într-o contradicţie vehementă cu doctorul Arafat, pe care îl apreciez nespus de mult pentru ce a făcut din SMURD. Din nimic a făcut o instituţie care astăzi este cea care este aşteptată totdeauna prima, care rezolvă prima şi cazurile grave şi aşa mai departe. Totul este meritul său’, a subliniat preşedintele Colegiului Medicilor.
Şi reprezentanţii pacienţilor susţin că medicii ar trebui lăsaţi să profeseze în ambele sisteme, acest lucru fiind în interesul pacientului.
‘Pacientul, la un moment dat, este expus sau trimis din privat la stat, de la stat la privat. Umblă după medic. Este o realitate. Pot să dau exemplul personal: ca să ajung la un medic şi să nu trebuiască să stau în spital o zi întreagă, prin saloane, pe secţie, mă duc la privat, îmi fac o programare, plătesc, mă consultă, îmi spune cum şi în ce fel şi după aceea îmi continui tratamentul sau îmi fac investigaţiile necesare. De obicei, pacientul îşi alege medicul. Pacientul zice că se duce la cel mai bun. Dacă se face o selecţie de genul acesta – ori stat, ori privat -, s-ar putea să vedem foarte mulţi medici buni în privat pentru că este sistemul performant din punct de vedere al salariilor şi al echipamentelor cu care lucrează şi foarte puţini în spital şi atunci ce facem? Creşte calitatea spitalicească sau nu creşte? Eu cred că nu. Nu ştiu dacă soluţia aceasta ar fi de ajutor, dar adevărul acesta este. Nu ştiu cum am putea face o chestiune în care să nu cumva să dezavantajăm pacientul în a accesa serviciile medicale pe care le doreşte şi la o calitate pe care o doreşte’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a spus că prin interdicţia ca medicii să lucreze în ambele sisteme s-ar încălca dreptul la muncă.
‘Aşa cum au spus şi medicii, profesia fiind una liberală, au dreptul să muncească oriunde îşi doresc ei şi pot fi utili societăţii, dar şi pentru a-şi asigura un trai mai bun. Medicul are voie să lucreze, dar să îşi facă treaba conştiincios, oriunde ar fi în privat sau stat. S-ar încălca Carta Drepturilor Omului – dreptul la muncă. Domnul Raed Arafat ar interzice medicilor din România să lucreze în două locuri, dar permite altor medici din UE sau chiar şi din Asia să lucreze pe bani mulţi în România’, a susţinut preşedintele FABC, Cezar Irimia.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Raed Arafat a opinat că una dintre cele mai importante măsuri care ar trebui luate în sistemul de sănătate este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare, care să meargă chiar până la interdicţia personalului medical de a lucra simultan în ambele sectoare.
‘Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este unul foarte important, însă acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri, una şi cea mai importantă din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor corect sau încearcă să îi plimbe între cele două sectoare şi să îi facă să plătească cât mai mult posibil fără a ţine cont de posibilităţile lor şi problemele lor’, afirmă şeful DSU.
Potrivit acestuia, ‘indiferent de discuţiile despre salarii şi sporuri din aceste zile’, în general veniturile din sistemul public de sănătate ‘încep să atingă un nivel decent şi suficient de ridicat, astfel încât să fie momentul zero pentru a decide între a lucra într-un sector sau altul, dar nu paralel în cele două’.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)