Restricţii de viteză pe calea ferată din cauza temperaturilor ridicate
Publicat de gabrielarotaru, 29 iunie 2022, 17:43 / actualizat: 29 iunie 2022, 19:56
Restricţii de viteză pe calea ferată din cauza temperaturilor ridicate, de peste 50 de grade, care se înregistrează la nivelul şinelor.
De astăzi şi până vineri, 1 iulie, trenurile CFR Călători şi ale operatorilor privaţi circulă cu limitări de viteză de 20-30 km pe oră, faţă de cea normală, din motive de siguranţă.
Șinele se dilată din cauza căldurii, în special în vestul ţării, unde este în vigoare un cod portocaliu de caniculă. Totodată, CFR Călători a anunţat că face revizii la toate trenurile pentru verificarea funcţionării climatizării din vagoane. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)