Seceta din sol a redus considerabil rezerva de apă disponibilă pentru populaţie
Publicat de gabrielarotaru, 17 iulie 2024, 07:35
Seceta din sol a redus considerabil rezerva de apă disponibilă pentru populaţie, motiv pentru care a fost necesară luarea unor măsuri la nivelul a sute de localităţi din mai multe judeţe.
În absenţa ploilor, nivelul apelor de suprafaţă a scăzut, iar rezervele de apă subterană se diminuează treptat, ceea ce face din ce în ce mai dificilă accesarea acestor resurse pentru consumul zilnic.
La deficitul natural de apă cauzat de secetă se adaugă şi consumul exagerat, de multe ori nechibzuit.
Oamenii îşi umplu piscinele, spală terasele, curţile şi maşinile, irigă grădinile, ceea ce epuizează rapid rezervele şi aşa limitate. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)