Şedinţă a coaliţiei de guvernare – ministrul Muncii va prezenta proiectul noii legi a pensiilor
Publicat de Andreea Drilea, 31 octombrie 2023, 10:53
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, va prezenta marţi după-amiază, în cadrul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, proiectul noii legi a pensiilor din sistemul public, au informat surse politice.
Potrivit acestora, cel mai probabil, proiectul de lege urmează să fie aprobat săptămâna viitoare de Guvern şi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.
Ţinta guvernanţilor este ca noua lege a pensiilor să fie aprobată de Legislativ până la finalul lunii noiembrie. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro