Senat: Iniţiativa cetăţenească privind redefinirea familiei, adoptată în plen

Publicat de , 11 septembrie 2018, 18:46
Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.
Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori ‘pentru’ şi 13 ‘contra’. Şapte senatori s-au abţinut.
Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie: ‘Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor’.
Pe 1 septembrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie. (Agerpres/FOTO cugetliber.ro)