Ascultă Radio România Iași Live

Senat: Preşedintele Comisiei economice propune decuplarea ROBOR de ratele românilor

Publicat de , 19 martie 2019, 15:39

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat marţi că le va recomanda colegilor săi transmiterea către Guvern şi Banca Naţională a unei propuneri care să vizeze decuplarea ‘în mod rapid’ a ROBOR de ratele românilor.

‘Mă voi consulta cu colegii mei şi, imediat ce vom termina audierile şi cu cei de la Consiliul Concurenţei, vom face o propunere atât Guvernului, cât şi Băncii Naţionale, o propunere care să ducă la decuplarea în mod rapid a ROBOR de ratele românilor’, a declarat Zamfir la Palatul Parlamentului.

Marţi, Comisia economică, industrii şi servicii din Senat a continuat audierile în cadrul anchetei parlamentare privind o eventuală manipulare a indicelui ROBOR, unul dintre cei invitaţi fiind economistul Lucian Isar, fost trezorier al unei bănci comerciale.

‘În urma audierii unui alt reprezentant al băncilor care au participat la procedura de fixing din acea perioadă, am constatat, dacă mai era nevoie, faptul că indicele ROBOR, cel la care se raportează astăzi ratele românilor, este unul trucat, este unul aranjat, nu are nicio legătură cu realitatea. Şi, dincolo de faptul că Banca Naţională a intervenit brutal ca să stabilească acest indice, am să solicit colegilor mei să prezentăm o informare succintă din care să rezulte foarte clar că indicele ROBOR trebuie rapid decuplat de la ratele românilor’, a precizat Daniel Zamfir.

El a adăugat că precizările făcute de Lucian Isar în cadrul comisiei i-au confirmat încă o dată faptul că indicele ROBOR ‘nu este rezultatul unor tranzacţii reale’.

‘Ne-a confirmat şi aici domnul Lucian Isar faptul că acele tranzacţii erau unele trucate. Erau stabilite undeva la Banca Naţională sau în Parcul cu Platani, a confirmat faptul că cei 20 de trezorieri ai băncilor, şi nu numai ei, erau convocaţi periodic la Banca Naţională sau la Parcul cu Platani, locul unde se făceau chermeze, locul la care se stabileau de către conducătorii Băncii Naţionale cât să fie indicele ROBOR, cu cât să împrumute băncile statul român. Aşadar, toate lucrurile acestea sunt elemente care ne întăresc convingerea că indicele ROBOR trebuie să dispară din ratele românilor’, a susţinut senatorul.

Pe de altă parte, el şi-a reiterat nemulţumirea legată de faptul că senatorul PNL Florin Cîţu (fost trezorier al unei bănci), precum şi reprezentanţii Băncii Naţionale nu s-a prezentat la audieri. În acest sens, a precizat că ar putea fi sesizat Biroul permanent al Senatului.

‘Suntem într-o situaţie fără precedent. Un senator al României, liderul grupului PNL, care a fost factor activ în manipularea ROBOR-ului, cel care participa la chermezele acelea de la Parcul cu Platani, unde se stabilea ca indicele ROBOR să fie falsificat, nu participă la audieri. De asemenea, avem iarăşi un fapt fără precedent: doi salariaţi ai Băncii Naţionale, convocaţi şi ei la aceste audieri, nu sunt lăsaţi să participe. Categoric, da, vom lua o decizie. Vom sesiza Biroul permanent al Senatului, pentru ca aceşti funcţionari ai Băncii Naţionali să fie prezenţi la audierile Comisiei economice, întrucât sunt lucruri foarte grave care s-au petrecut la Banca Naţională şi continuă să se petreacă, lucruri care influenţează în mod direct atât cursul de schimb, cât şi indicele ROBOR’, a adăugat senatorul.

Zamfir a mai declarat că este posibil ca preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, să fie invitat din nou la audieri, deoarece ‘au apărut foarte multe opinii contrare’ celor enunţate de către acesta.

‘Au apărut foarte multe opinii contrare preşedintelui Consiliului Concurenţei, ceea ce ne arată că domnia sa nu a spus adevărul, domnia sa a ascuns multe lucruri, lucruri care duc ca suspiciunea pe care noi am avut-o – şi anume faptul că acest raport, această investigaţie a fost închisă într-un mod dubios – începe să se confirme. Faptul că la Consiliul Concurenţei există o structură de securitate care le cere angajaţilor să trimită într-un plic sigilat către preşedintele Consiliului Concurenţei felul în care au răspuns la această comisie, asta ţine de practici sovietice, care nu au ce căuta într-o instituţie democratică. Ca atare, cred că reaudierea preşedintelui Consiliului Concurenţei este absolut necesară’, a menţionat el.

Plenul Senatului a adoptat pe 11 februarie un proiect de hotărâre prin care a acordat un termen de 60 de zile Comisiei economice să deruleze o anchetă care vizează modul în care Consiliul Concurenţei a închis o investigaţie privind manipularea ROBOR în anul 2013.

(Agerpres/FOTO romania-actualitati.ro)

Etichete:
Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 07:16

Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu...

Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie
Proiectul de buget pe 2025 – prezentat în coaliţie până pe 27 ianuarie; în prima săptămână din februarie – adoptat de Parlament
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 06:39

Proiectul de buget pe 2025 – prezentat în coaliţie până pe 27 ianuarie; în prima săptămână din februarie – adoptat de Parlament

Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie. Formaţiunile politice din...

Proiectul de buget pe 2025 – prezentat în coaliţie până pe 27 ianuarie; în prima săptămână din februarie – adoptat de Parlament
Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 06:27

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie

Organizaţiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională au anunţat, miercuri seara, declanşarea acţiunilor...

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:22

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data...

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:23

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA –...

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:11

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile

Poliţişti din toată ţară protestează, astăzi, faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile chiar şi cu două...

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare