Ascultă Radio România Iași Live

Senatorul Eugen Pîrvulescu – adus la Direcţia Naţională Anticorupţie

Senatorul Eugen Pîrvulescu – adus la Direcţia Naţională Anticorupţie

Publicat de Andreea Drilea, 11 octombrie 2024, 10:47 / actualizat: 12 octombrie 2024, 6:33

UPDATE – Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală şi urmează să fie cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de vineri, faţă de Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi faţă de alte două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influenţă, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu şi beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate şi Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzată de trafic de influenţă suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, menţionează DNA. AGERPRES


Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost adus, vineri, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

La intrarea în sediul DNA, el a afirmat că nu ştie de ce a fost adus în faţa anchetatorilor.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că acesta urmează să fie audiat într-un dosar privind infracţiunea de instigare la trafic de influenţă. AGERPRES

Etichete:
Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 07:54

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe...

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi
Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:58

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi până la 200.000 euro pentru propria afacere şi ar urma să beneficieze de o reţea naţională a...

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere
Parlament/ Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:54

Parlament/ Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit

Bugetul de stat pe anul 2025 va intra miercuri în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit programului aprobat de...

Parlament/ Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit
Candidaţii la Bacalaureat vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:53

Candidaţii la Bacalaureat vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale

Candidaţii la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de miercuri şi până vineri, proba de evaluare a competenţelor digitale...

Candidaţii la Bacalaureat vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:15

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii, iar 50% din costurile cu energia...

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii
Naţional marți, 4 februarie 2025, 18:58

În comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe continuă dezbaterile asupra bugetelor alocate principalilor ordonatori de credite

În comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe continuă, la această oră, dezbaterile în ritm accelerat asupra bugetelor alocate...

În comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe continuă dezbaterile asupra bugetelor alocate principalilor ordonatori de credite
Naţional marți, 4 februarie 2025, 10:54

Elevii de liceu şi cei din gimnaziu petrec pe TikTok mai multe ore pe zi (studiu)

O treime dintre elevii de liceu şi aproape un sfert dintre cei de gimnaziu petrec pe TikTok mai mult de 5 ore/zi. Un studiu realizat de Centrul...

Elevii de liceu şi cei din gimnaziu petrec pe TikTok mai multe ore pe zi (studiu)
Naţional marți, 4 februarie 2025, 10:42

Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în 2024 în zona de activitate a Delgaz Grid

Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în 2024 în zona de activitate a Delgaz...

Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în 2024 în zona de activitate a Delgaz Grid