Ascultă Radio România Iași Live

Sincopele în aprovizionare şi preţul dublat-triplat al testelor COVID de salivă, motivele controlului la ONAC şi IGSU (surse)

Sincopele în aprovizionare şi preţul dublat-triplat al testelor COVID de salivă, motivele controlului la ONAC şi IGSU (surse)

Publicat de Andreea Drilea, 15 decembrie 2021, 05:52 / actualizat: 15 decembrie 2021, 6:55

Motivele pentru care prim-ministrul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de control să verifice achiziţiile de teste COVID de salivă făcute de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) ţin de ‘sincopele’ constatate în aprovizionarea unităţilor şcolare, relatate pe larg de mass-media, precum şi de preţul ‘dublu’ sau ‘triplu’ observat la loturile contractate ulterior lotului iniţial, au precizat, marţi, surse din Guvern.

Potrivit surselor citate, anterior dispunerii controlului, şeful Executivului a avut o discuţie telefonică cu şeful DSU, Raed Arafat, în care a încercat să afle exact care este situaţia pe acest subiect, fără să primească, însă, informaţii suficient de lămuritoare.

Luni, premierul Nicolae Ciucă a dispus Corpului de control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste COVID de salivă făcute de ONAC şi IGSU.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă preciza săptămâna trecută că nu reprezentanţii DSU sau IGSU au întocmit caracteristicile regăsite în caietul de sarcini elaborat în scopul achiziţionării testelor rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, ci reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, la solicitarea ONAC.

‘În data de 8 octombrie 2021, prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 83, s-a aprobat stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgenţă medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităţilor de învăţământ. Conform anexei hotărârii CNSU amintite, cantitatea necesară a fost stabilită pentru 70 milioane de astfel de dispozitive medicale. Totodată, conform procedurii, Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate – ONAC, desemnat ca instituţie abilitată pentru organizarea şi derularea procedurilor de atribuire, în vederea încheierii de acorduri-cadru, conform OUG 11/2020, a iniţiat demersurile necesare realizării achiziţiei ‘Teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din proba de saliva’, împărţită pe trei loturi, semnând mai apoi acordurile-cadru cu societăţi
le comerciale câştigătoare’, informa DSU, printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, ‘nu reprezentanţii DSU sau IGSU au întocmit caracteristicile regăsite în caietul de sarcini elaborat în scopul achiziţionării dispozitivelor medicale despre care facem referire, ci reprezentanţi din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, la solicitarea ONAC, care prevedea nevoia stringentă de sprijin din partea unor specialişti’.

Totodată, DSU menţiona că, în conformitate cu articolul 4, alineatul (2) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate este desemnat ca instituţie abilitată pentru organizarea şi derularea procedurilor de atribuire, în vederea încheierii de acorduri-cadru. Conform actului normativ, achiziţia produselor pentru acumularea, reîntregirea şi împrospătarea stocurilor de urgenţă medicală se realizează conform prevederilor legale privind achiziţiile publice.

ONAC pune la dispoziţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă acordurile-cadru atribuite. Monitorizarea acordurilor-cadru şi încheierea contractelor subsecvente pentru achiziţiile prevăzute la articolul 4, alineatul (2) din OUG 11/2020 se realizează de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI, prin IGSU, explica sursa citată. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019