Ascultă Radio România Iași Live

Sindicaliştii din sănătate anunţă noi proteste

Sindicaliştii din sănătate anunţă noi proteste

Publicat de , 1 iulie 2019, 15:26

Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’, care reuneşte majoritatea sindicatelor din domeniul sănătăţii, a decis declanşarea unui program de acţiuni de protest, în semn de nemulţumire faţă de intenţia introducerii evaluării personalului sanitar în funcţie de performanţă, informează organizaţia într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Calendarul de proteste nu a fost dezvăluit, deoarece include ‘un set de surprize la adresa guvernanţilor’, potrivit federaţiei sindicale.

Consiliul de Coordonare al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ a decis demararea unui program de proteste pentru susţinerea revendicărilor pe care le prezentăm în continuare. Deoarece prima fază a acţiunilor de protest include un set de surprize la adresa guvernanţilor, ele vor fi accesibile publicului pe măsura declanşării lor. A doua fază a protestelor este cea tradiţională (punctul ei culminant constituindu-l greva generală), ea urmând să fie declanşată în situaţia în care negocierea contractului colectiv de muncă eşuează’, se menţionează în comunicatul remis de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’.

Sindicaliştii din sănătate se tem că evaluarea în funcţie de performanţă poate deveni un instrument de reducere a salariilor.

‘La adăpostul creşterii reale a veniturilor prin legea salarizării doar pentru unele categorii de salariaţi se încearcă anularea unor drepturi fundamentale (drepturi câştigate) pentru toţi salariaţii din sănătate. În forma în care a fost prezentată până acum public, evaluarea în funcţie de performanţă riscă să fie instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor. Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcţie de performanţă până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivităţii evaluării şi nu sunt respectate toate condiţiile prezentate în anexă. Interpretarea pe care o dăm intenţiei Ministerului Sănătăţii are în vedere faptul că i-am înaintat deja o solicitare pe această temă în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, obiectivitatea evaluării izbindu-se până acum doar de refuz. De asemenea, considerăm că la mijloc este şi o confuzie între evaluarea performanţei şi prevederi specifice legislaţiei muncii în materia normării (modalitatea de normare a muncii; cu referire la norma de timp şi norma de muncă), care oferă deja soluţii pentru posibilitatea de control şi reglare a problemelor indicate de oficiali’, se menţionează în comunicatul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.

Sindicaliştii din Sănătate consideră că legea salarizării a creat inechităţi angajaţilor din sistemul sanitar.

Utilizarea inechităţii ca argument pentru introducerea evaluării performanţei trebuie să vină la pachet cu soluţii la inechităţile create de legea salarizării, respectiv de modalitatea de aplicare a legii salarizării, acestea depăşind ca importanţă, din perspectiva impactului negativ asupra salariaţilor, problemele create de absenţa unei evaluări în funcţie de performanţă. Marea majoritate a propunerilor de reformă sunt făcute în dauna salariaţilor sau fără a se ţine cont de interesele/posibilităţile lor. Este relevant în acest sens faptul că Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ a înaintat Ministerului Sănătăţii un set complex de propuneri inovative, a căror discutare a fost refuzată până acum‘, se precizează în comunicatul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.

Sindicaliştii din sistemul sanitar solicită Guvernului garantarea obiectivităţii evaluării pe criterii de performanţă înainte de implementarea acesteia.

Pentru a putea discuta de salarizarea în funcţie de performanţă credem că este necesară îndeplinirea unor condiţii prealabile: garantarea obiectivităţii evaluării; asigurarea posibilităţii salarizării suplimentare în funcţie de performanţă (evaluarea să nu fie utilizată doar pentru scăderea veniturilor salariale, ea generând şi posibilitatea creşterii proporţionale a acesteia); eliminarea reţelelor informale de putere, de tip neo-feudal, şi aşezarea pe un cadru al relaţiilor de muncă reglat de contractele colective de muncă şi legislaţia muncii; realizarea procedurii şi a criteriilor de evaluare împreună cu experţii Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’. Acestea sunt condiţii obligatorii, prealabile oricăror discuţii pe această temă, în absenţa îndeplinirii lor (adică, dacă Ministerul Sănătăţii va continua să se comporte ca până acum în acest domeniu), Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ va respinge introducerea salarizării în funcţie de performanţă deoarece aceasta riscă să fie doar un nume complex pentru un instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor‘, se menţionează în comunicatul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.

Revendicările prezentate de sindicaliştii din sănătate includ: păstrarea drepturilor câştigate, printre cele mai importante fiind dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, respectiv la recuperarea forţei de muncă, pe care-l asigură concediile de odihnă suplimentare; asigurarea respectării principiilor etice în aplicarea legii salarizării, prin acordarea salariului corespunzător anului 2022 pentru toate categoriile de salariaţi din sănătate cel târziu la începutul anului 2020; raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual; plata gărzilor pe care medicii le efectuează în cadrul celui de-al doilea CIM cu tariful orar al salariului de bază.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 17:23

Călin Georgescu, pus sub control judiciar

UPDATE – Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe...

Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:40

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri mari sume de bani, arme şi muniţie la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, au declarat surse...

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:04

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil

În contextul electoral al României, autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care,...

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil
Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 14:04

Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că modelul învăţământului liceal, care funcţionează de 20 de ani, nu a dat rezultate bune, iar...

Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 13:10

Călin Georgescu, ridicat de poliţişti pentru a fi audiat la Parchetul General

Călin Georgescu a fost ridicat miercuri de poliţişti, urmând a fi dus cu mandat la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori, au declarat...

Călin Georgescu, ridicat de poliţişti pentru a fi audiat la Parchetul General
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 11:52

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor...

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 11:19

CNAS atrage atenţia furnizorilor să fie prudenţi faţă de mailurile primite aparent din partea instituţiei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale să fie foarte...

CNAS atrage atenţia furnizorilor să fie prudenţi faţă de mailurile primite aparent din partea instituţiei
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 10:32

Medicii specialişti cu practică independentă cer măsuri concrete pentru implementarea unei finanţări echitabile

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă (PMSPI) a adresat o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila,...

Medicii specialişti cu practică independentă cer măsuri concrete pentru implementarea unei finanţări echitabile