Ascultă Radio România Iași Live

Sindicatul Tesa din Sănătate şi Sindicatul cadrelor militare disponibilizate pichetează astăzi Ministerul Muncii

Sindicatul Tesa din Sănătate şi Sindicatul cadrelor militare disponibilizate pichetează astăzi Ministerul Muncii

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 iunie 2023, 09:07

Membri ai Uniunii Naţionale a Sindicatelor Tesa din Sănătate şi ai Sindicatului cadrelor militare disponibilizate pichetează vineri Ministerul Muncii, nemulţumiţi de modul de aplicare a Legii salarizării unitare 153/2017.

‘Scopul este atenţionarea veşnicului ministru al Muncii, dl. Marius Budăi să aplice, în mod egal şi integral, după 6 ani de prorogări, Legea salarizării 153/2017’, se menţionează într-un comunicat al comunicat al CNS Meridian.

Sindicaliştii susţin că acesta a fost şi obiectivul lor în toate acţiunile la care au participat alături de politişti şi CFR-işti, deoarece, de aplicarea integrală a acestei legi erau legate ‘reparaţiile’ şi înlăturarea inechităţilor din legislaţia la pensiile şi civile şi militare.

‘Dl. Budăi trebuie să înţeleagă că vremea tergiversarilor a trecut! Sunt 2 ani de când i-am prezentat argumentaţia juridică a renegocierii PNRR. Toate statele membre UE au făcut-o, România nu, refuzând în continuare, prin expresia ‘etapizare’ să aplice legile salarizării şi pensiilor aşa cum au fost promulgate. După 6-7 ani de neaplicare, guvernele ne ameninţă cu noi legi care vor fi implementate tot ‘etapizat’, adică deloc. Obiectivul lor real, trădat de ‘Ordonanţa austerităţii’ este de a taxa în continuare munca sclavilor români, nu profitul stăpânilor externi. Vă aşteptăm, aşadar, cu însemnele noastre, mâine la orele 11.30, la Ministerul Muncii, pentru a-i demonstra d-lui Budăi, la primul dialog în calitate de ‘nou’ ministru, că nici noi, ‘bunicii’, nu ne mai lăsăm prostiţi!’, se menţionează în comunicat. Protestul are loc între orele 11:30-13:30. (Agerpres/ FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)

Etichete:
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 06:30

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României. Pentru ca...

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă