Ascultă Radio România Iași Live

Spitalul de Arşi: 9 răniţi la Colectiv – în stare critică, 13 pacienţi au fost operaţi luni

Publicat de , 2 noiembrie 2015, 20:48

Nouă răniţi de la Spitalul de Arşi se află în continuare în stare critică, şase dintre aceştia fiind operaţi luni, ei trecând cu bine peste intervenţiile chirurgicale, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale Adrian Stănculea.

‘Astăzi au fost efectuate 13 operaţii pentru pacienţi. Dintre acestea şase la pacienţii din terapie intensivă şi 7 operaţii la cei cu stare bună, care aveau arsuri pe suprafeţe mici, dar care erau profunde şi trebuiau operate. Toţi au trecut cu bine de operaţii, inclusiv cei din terapie intensivă. Cei aflaţi în stare critică sunt 9. Starea acestora este stabilă, dacă se poate numi aşa stabil starea gravă, nu s-au deteriorat mai mult în ceea ce priveşte suportul vaso-presor, suferinţele pulmonare la unii sunt mai severe, la alţii mai puţin severe. Se menţin în continuare în stare critică cei din terapie intensivă, cei trei pe care i-am denumit ca şi bolnavi grav sunt stabili, sperăm cu o evoluţie favorabilă, nu a apărut niciun fel de complicaţie, iar ceilalţi sunt bine şi sperăm ca lucrurile să meargă bine şi fără probleme. (…) Nu s-a deteriorat starea lor de sănătate semnificativ, nici nu s-a îmbunătăţit semnificativ’, a afirmat medicul.

El a menţionat că unii dintre pacienţii internaţi în unitatea medicală au început să se desumfle încet – încet la cap, iar în două – trei zile, pentru cei a căror stare evoluează favorabil, putându-se lua în considerare şi ‘sevrarea de ventilaţie mecanică’. ‘Până atunci mai avem o grămadă şi sunt o grămadă de criterii şi parametri de îndeplinit. Vom vedea’, a adăugat medicul.

Potrivit acestuia, intervenţiile chirurgicale au constat în excizie-grefare. ‘S-a înlocuit cu piele de la ei. Este pielea care prinde cel mai bine, este pielea care dacă se integrează va rămâne acolo’, a mai spus Stănculea.

Medicul a precizat că, în cursul zilei de luni, pacienţii au fost operaţi în principal la mâini. ‘O arsură la mână trebuie operată foarte repede pentru că altfel riscă să rămână fără flexie, cu sechele’, a explicat el.

Purtătorul de cuvânt al spitalului a anunţat că, marţi, va fi operat încă un ‘lot’ de răniţi, cel mai probabil dintre cei aflaţi în Secţia de Terapie Intensivă, însă decizia se va lua în urma unei evaluări.

‘Mâine mai urmează un lot de pacienţi care vor suporta intervenţii chirurgicale. Vor fi evaluaţi de dimineaţă. Vor fi şi mâine operaţii. Probabil pacienţii din terapie intensivă’, a explicat medicul.

În ceea ce priveşte trupul neînsufleţit al bărbatului care a decedat luni la Spitalul de Arşi, Stănculea a precizat că acesta va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală. ‘Au fost persoane la identificare, s-au uitat, au zis că nu îl cunosc. Rămâne neidentificat în continuare. Este cel care era cu carbonizări’, a arătat Adrian Stănculea. (Agerpres/ FOTO mondonews.ro)

Etichete:
Marcel Ciolacu: Inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, obiectiv pentru 2025
Naţional vineri, 10 ianuarie 2025, 10:40

Marcel Ciolacu: Inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, obiectiv pentru 2025

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că pentru 2025 este vizată inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. El a subliniat...

Marcel Ciolacu: Inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, obiectiv pentru 2025
Numărul cazurilor de infecţii respiratorii va creşte în perioada următoare, atrage atenţia ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila
Naţional vineri, 10 ianuarie 2025, 10:24

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii va creşte în perioada următoare, atrage atenţia ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii va creşte în perioada următoare, a atras atenţia ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a...

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii va creşte în perioada următoare, atrage atenţia ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila
Marcel Ciolacu: Legislaţia necesară pentru organizarea alegerilor prezidenţiale pe 4 şi 18 mai va fi adoptată săptămâna viitoare
Naţional vineri, 10 ianuarie 2025, 10:18

Marcel Ciolacu: Legislaţia necesară pentru organizarea alegerilor prezidenţiale pe 4 şi 18 mai va fi adoptată săptămâna viitoare

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că legislaţia necesară pentru organizarea alegerilor prezidenţiale pe 4 şi 18 mai va fi adoptată...

Marcel Ciolacu: Legislaţia necesară pentru organizarea alegerilor prezidenţiale pe 4 şi 18 mai va fi adoptată săptămâna viitoare
Marcel Ciolacu: Găsirea formulei optime de sprijinire a populaţiei prin preţuri plafonate la energie şi gaze reprezintă o prioritate
Naţional vineri, 10 ianuarie 2025, 10:11

Marcel Ciolacu: Găsirea formulei optime de sprijinire a populaţiei prin preţuri plafonate la energie şi gaze reprezintă o prioritate

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că reprezintă o prioritate identificarea formulei optime de sprijinire a populaţiei prin preţuri plafonate la...

Marcel Ciolacu: Găsirea formulei optime de sprijinire a populaţiei prin preţuri plafonate la energie şi gaze reprezintă o prioritate
Naţional vineri, 10 ianuarie 2025, 09:39

METEO: Intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ și ninsori la munte

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 09-01-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ și ninsori la munte
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 16:31

Crin Antonescu va fi validat în februarie drept candidat comun al coaliției la alegerile prezidențiale

Social-democraţii afirmă că decizia coaliţiei privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale pentru luna mai se încadrează în termenul...

Crin Antonescu va fi validat în februarie drept candidat comun al coaliției la alegerile prezidențiale
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 11:30

Cinci oferte au fost depuse la licitaţia pentru contractul de proiectare şi execuţie a Drumului Expres Focşani – Brăila

Cinci constructori din România, Bulgaria şi Italia au depus oferte la licitaţia pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a...

Cinci oferte au fost depuse la licitaţia pentru contractul de proiectare şi execuţie a Drumului Expres Focşani – Brăila
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 07:16

Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu...

Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie