Toate spitalele din ţară se confruntă cu creşteri ale costurilor la energie de aproape 60%
Publicat de gabrielarotaru, 18 noiembrie 2022, 07:56
Toate spitalele din ţară se confruntă cu creşteri ale costurilor la energie de aproape 60%, spune ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a precizat că trebuie găsite soluţii, astfel încât serviciile acordate pacienţilor să nu fie afectate.
Alexandru Rafila: Am făcut o evaluare a 355 de spitale din România. Creşterea cheltuielilor, chiar în condiţiile în care sunt anumite compensări care se adresează instituţiilor publice, inclusiv spitalelor, creşterea cheltuielilor cu energia este aproape de 60% în trimestrul III şi important este să găsim o soluţie, încât creşterea proporţiei din cheltuieli, care revine utilităţilor, să nu afecteze serviciile medicale, respectiv furnizarea de materiale sanitare, medicamente şi, bineînţeles, investigaţii către pacienţi. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)