Ascultă Radio România Iași Live

Transportatorii autorizaţi protestează astăzi în faţa Guvernului

Publicat de Andreea Drilea, 13 februarie 2019, 06:15 / actualizat: 13 februarie 2019, 7:20

Transportatorii vor protesta miercuri, între orele 9:00-15:00, în faţa Guvernului, cu 2.000 de maşini, din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal, a anunţat, marţi, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Proteste similare vor fi organizate şi în alte oraşe din ţară, unde aceste acţiuni au fost autorizate.

‘Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România reia protestele de stradă, împotriva lipsei de reacţie a Guvernului faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal’, se menţionează într-un comunicat al confederaţiei.

Conform sursei citate, 2.000 de maşini vor fi parcate în faţa Guvernului, iar taximetriştii vor protesta pentru a cere respectarea legii de către autorităţi, între orele 9:00-15:00. De asemenea, se vor mai organiza proteste, unde s-au aprobat, la Arad, Timişoara, Iaşi, Bacău, Braşov, Târgu Mureş, Zalău şi Slatina. La Constanta, primarul a încheiat o minută cu transportatorii şi urmează să aibă o întâlnire cu toţi, la finalul acestei luni.

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, susţine că mitingul transportatorilor nu este unul politic, ci intenţionează să atragă încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată din Legea Taximetriei sintagma ‘în mod repetat’, introdusă în 2015 de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova.

‘Nu este un miting politic. Ieşim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma ‘în mod repetat’, introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Şova, devenit ulterior ministru al Transporturilor şi demis recent. Am cerut de nenumărate ori eliminarea acelei sintagme din lege care a fost introdusă penntru a împiedica autorităţile care ar putea stopa pirateria din Transporturi. Ieşim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcţionează în România, iar UBER, Taxi Fy, Bla Bla Car şi Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislaţia pentru Transporturi si taximetrie, pe care noi o respectăm’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Ei ameninţă cu un miting de amploare în perioada 27-28 februarie, dacă nici de această dată nu se va rezolva problema semnalată de transportatorii autorizaţi de persoane, când vor bloca Bucureştiul autocare, microbuze şi taxiuri din întreaga ţară.

Transportatorii autorizaţi cer Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece şi taximetriştii fără licenţă şi fără autorizaţie sunt falşi transportatori de persoane.

COTAR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.

Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, primarul general, Gabriela Firea, solicită Guvernului să continue în mod constructiv dialogul cu transportatorii, pentru evitarea blocării traficului în Bucureşti, după ce aceştia au cerut aprobare pentru desfăşurarea unui miting de protest în Piaţa Victoriei.

‘Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfăşurării unui miting de protest în Piaţa Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 şi 28 februarie, în intervalul 9.00 – 15.00. Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze Legea taximetriei (nr. 38, actualizată în 2017), în sensul eliminării concurenţei neloiale practicate de platformele de tip Uber. La solicitarea expresă a reprezentanţilor Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie şi să renunţe la cel din data de 14 februarie, solicitat iniţial, dar au precizat că, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de mâine, la sfârşitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul’, se spune în comunicat.

Firea solicită Guvernului şi premierului Viorica Dăncilă găsirea ‘unei căi rezonabile de dialog’ cu transportatorii pentru a preîntâmpina astfel de acţiuni de protest care vor paraliza traficul în toată zona centrală a Bucureştiului.

‘Este dreptul oricui să protesteze atâta vreme cât nu încalcă legea, acesta este şi motivul pentru care Primăria Capitalei a autorizat mitingul, dar nu este drept ca bucureştenii să fie victime colaterale în această dispută, mai ales că problema nu este una locală, ci generală la nivelul întregii ţări’, a adăugat Firea.

Brigada Rutieră va restricţiona traficul, miercuri, începând cu ora 6:30, pe şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere, cu ocazia mitingului organizat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere transmis, marţi, AGERPRES, se va permite circulaţia pe ambele sensuri ale străzii Arh. Ion Mincu.

‘Începând cu ora 6:30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între bulevardul Aviatorilor şi calea Victoriei, respectiv bulevardul Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe calea Victoriei, bulevardul Ion Mihalache, strada Buzeşti şi bulevardul Lascăr Catargiu.

La nevoie, se va restricţiona traficul şi pe strada Paris şi breteaua care leagă la nevoie, se va restricţiona traficul şi pe Str. Paris şi breteaua care leagă bulevardul Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei, precizează Brigada Rutieră.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 06:30

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României. Pentru ca...

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă