Ascultă Radio România Iași Live

Trupul neînsufleţit al lui Ion Dichiseanu va fi depus în foaierul Teatrului Nottara

Trupul neînsufleţit al lui Ion Dichiseanu va fi depus în foaierul Teatrului Nottara

Publicat de Andreea Drilea, 21 mai 2021, 06:48

Trupul neînsufleţit al lui Ion Dichiseanu va fi depus vineri, la ora 13,00, în foaierul Teatrului Nottara, iar cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Potrivit unui comunicat al Teatrului Nottara transmis AGERPRES, întregul proces se va desfăşura cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

Sâmbătă, la ora 10.00, cortegiul va pleca spre cimitirul Belu, unde va fi depus în capelă. Slujba de înmormântare va avea loc ora 12,00. Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare.

Dispariţia lui Ion Dichiseanu lasă un gol în lumea artistică din România, transmite Teatrul Nottara în comunicatul citat.

‘Dispariţia lui Ion Dichiseanu lasă un gol în lumea artistică din România, iar cuvintele pe care le rostea el într-un interviu acordat în urmă cu aproape un deceniu sunt azi, într-un alt context, la fel de actuale: ‘Mi-aş dori foarte mult ca mai marii ţării să înţeleagă, nu doar la nivel declarativ, că o naţiune fără cultură este pierdută şi, deci, să privească mai înţelegător zbaterile noastre şi să ne sprijine concret”, se arată în comunicat.

Unul dintre cei mai iubiţi actori din România, Ion Dichiseanu s-a stins din viaţă pe 20 mai 2021, la vârsta de 87 de ani, dintre care peste 40 de ani i-a petrecut pe scena Teatrului Nottara, care i-a fost ‘acasă’. A făcut parte din celebra ‘tripletă de aur’ a Teatrului Nottara, alături de George Constantin şi Cristea Avram şi a jucat aici, în teatrul de pe bulevard, zeci de roluri care i-au adus gloria. Povestea lui Ion Dichiseanu, bărbatul iubit de toate femeile şi actor adulat, a început în Teatrul Nottara, în anul 1961, cu rolul care l-a făcut celebru, Antoniu, în spectacolul ‘Antoniu şi Cleopatra’, de W. Shakespeare, după ce destinul l-a purtat pe multe şi întortocheate căi.

Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933. Călătoria lui prin lume a început în gara din Adjud, aşa cum îi plăcea să povestească, ‘printre pavilioanele CFR-ului’, căci tatăl lui a fost impiegat. Anii războiului au fost tumultuoşi şi i-au răpit unul dintre primele visuri de copil: să-şi ia o bicicletă. Apoi, istoria a venit peste el, iar la aproape 10 ani a ajuns într-un lagăr de lângă Salzburg, unde a petrecut aproape un an, până când a fost eliberat de americani. S-a întors în ţară împreună cu familia şi, pentru că i-au murit părinţii, a fost nevoit să se întreţină, aşa că şi-a petrecut doi ani la o şcoală de ucenici, apoi a devenit student la Politehnică. Însă destinul lui era în altă parte. Nepoata celebrului George Vraca, personalitate care avea să-i marcheze destinul, i-a sugerat să meargă la unchiul ei, pentru o audiţie. Şi, cu o intuiţie extraordinară, George Vraca a ghicit în el, în acele câteva clipe în care băiatul timid a recitat un monolog din Othello, marele actor care avea să marcheze peste jumătate de secol de teatru în România. L-a trimis să dea examen la Institut, unde a fost admis al doilea din peste 300 de candidaţi şi de-abia atunci Ion Dichiseanu a simţit că se află pe drumul cel bun, potrivit comunicatului.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959 şi a plecat, împreună cu toată promoţia lui, la proaspăt înfiinţatul Teatru din Botoşani, unde au fost repartizaţi. Dar destinul avea să i se întâlnească din nou cu cel al lui George Vraca. Acesta l-a văzut pe scenă şi l-a chemat la Bucureşti să-i ofere rolul principal din ‘Antoniu şi Cleopatra’. Şi aşa a început un traseu extraordinar în Teatrul Nottara, unde în cele peste patru decenii cât a urcat pe scenă a jucat roluri rămase în istoria teatrului românesc.

După Antoniu, i s-a oferit rolul lui Alioşa în Fraţii Karamazov, în anul 1962, ambele spectacole în regia lui George Teodorescu. Tot în 1962, a jucat în regia lui Radu Penciulescu ‘Steaua polară’ de Sergiu Fărcăşan şi rolurile au continuat în mari spectacole precum: ‘Oedip rege’ de Sofocle, regia Mircea Marosin (1964), ‘O noapte furtunoasă’ de I.L. Caragiale, regia George Rafael (1966), ‘Othello’ de W. Shakespeare, regia Cornel Todea (1969), ‘Timon din Atena’ de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu (1978), ‘Coriolan’ de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu (1979), ‘Citadela sfărâmată’ de H. Lovinescu, regia Mihai Berechet (1984), ‘Misterele Londrei’, un musical după Pygmalion, de G.B. Shaw, regia Dominic Dembinski (1995), ‘Îngeri în America’ de Tony Kushner, regia Theodor-Cristian Popescu (1999), ‘Ce frumos e în septembrie la Veneţia’ de Teodor Mazilu, regia Nicolae Scarlat (2001), ‘Sărbători fericite’ de Jean Poiret, regia Dinu Cernescu (2003).

De asemenea, Ion Dichiseanu a avut şi o importantă carieră în cinematografie, jucând în peste 50 de filme, iar a doua iubire a vieţii lui, pe lângă teatru, a fost muzica, la concerte umplând săli şi stadioane întregi. A publicat volumele, ‘Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză’ şi ‘Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel’.

În anul 2019, a fost decorat de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofiţer. AGERPRES

Etichete:
Săptămâna viitoare va începe examenul de titularizare în învăţământ
Naţional duminică, 27 aprilie 2025, 11:05

Săptămâna viitoare va începe examenul de titularizare în învăţământ

Săptămâna viitoare începe examenul de titularizare în învăţământ cu colectarea posturilor, etapă programată din 30 aprilie, iar în...

Săptămâna viitoare va începe examenul de titularizare în învăţământ
Prezidenţiale2025/BEC va prezenta pe 3 şi 4 mai datele privind prezenţa la urne; pe site-ul AEP – urmărite în timp real
Naţional duminică, 27 aprilie 2025, 10:38

Prezidenţiale2025/BEC va prezenta pe 3 şi 4 mai datele privind prezenţa la urne; pe site-ul AEP – urmărite în timp real

Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, şi duminică, 4 mai, datele privind prezenţa cetăţenilor români la urne la primul tur...

Prezidenţiale2025/BEC va prezenta pe 3 şi 4 mai datele privind prezenţa la urne; pe site-ul AEP – urmărite în timp real
La Ungheni au început lucrările la „Podul de Flori”, primul pod rutier peste Prut construit după aproape 60 de ani
Naţional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 18:07

La Ungheni au început lucrările la „Podul de Flori”, primul pod rutier peste Prut construit după aproape 60 de ani

Au început lucrările la noul pod peste Prut, la Ungheni, un proiect de 30 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Podul, parte din...

La Ungheni au început lucrările la „Podul de Flori”, primul pod rutier peste Prut construit după aproape 60 de ani
METEO: Noi coduri de vreme rea în mai multe județe
Naţional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 14:37

METEO: Noi coduri de vreme rea în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 26-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26 aprilie,...

METEO: Noi coduri de vreme rea în mai multe județe
Naţional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 09:45

Funeralii Papa Francisc/Sâmbătă – zi de doliu naţional; drapelul României – arborat în bernă

Sâmbătă este zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în şedinţă, o hotărâre în...

Funeralii Papa Francisc/Sâmbătă – zi de doliu naţional; drapelul României – arborat în bernă
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 10:17

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 10:03

Elevii se întorc luni la cursuri

Elevii se vor întoarce luni la cursuri din vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi...

Elevii se întorc luni la cursuri
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 06:02

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii. Această zi aminteşte de o minune săvârşită în secolul...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.