Tudorel Toader: Toate protocoalele trebuie scoase la lumină
Publicat de , 30 august 2018, 14:36
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a exprimat, joi, speranţa că Inspecţia Judiciară (IJ) va desecretiza protocolul pe care l-a încheiat cu Serviciul Român de Informaţii (SRI).
Referindu-se la întârzierea desecretizării protocolului dintre IJ şi SRI, acesta a spus că ‘probabil nu i-a venit rândul’.
Toader a subliniat că ‘toate protocoalele trebuie scoase la lumină’.
‘Toate protocoalele trebuie scoase la lumină pentru că justiţia funcţionează pe Constituţie, pe Codul de procedură penală, pe legile penale şi atât, care sunt clare’, a afirmat Toader. (Agerpres/FOTO tenews.ro)