Ascultă Radio România Iași Live

USR a depus la Parlament 781.000 de semnături pentru susţinerea iniţiativei ‘Fără penali în funcţii publice’

USR a depus la Parlament 781.000 de semnături pentru susţinerea iniţiativei ‘Fără penali în funcţii publice’

Publicat de , 21 septembrie 2018, 19:10

UPDATE – 21.09.2018 ora 19:20  Uniunea Salvaţi România a depus vineri, la Parlament, 446.000 de semnături pentru susţinerea iniţiativei ‘Fără penali în funcţii publice’, astfel că numărul total al acestora a ajuns la 781.000 de semnături din ţară.

Potrivit unui comunicat al USR, iniţiativa a reuşit să îndeplinească cele două condiţii impuse de lege: peste 500.000 de semnături valide şi minimum 20.000 de semnături din 21 de judeţe.

‘Situaţia semnăturilor validate şi depuse la Parlament din cele 23 de judeţe în care iniţiativa a strâns peste 20.000 este: Alba – 21.280, Arad – 7.875, Argeş – 25.201, Bacău – 30.364, Bihor – 22.126, Braşov – 38.009, Bucureşti – 125.998, Cluj – 39.373, Constanţa – 22.393, Dolj – 26.305, Galaţi – 25.100, Hunedoara – 25.489, Iaşi – 34.983, Ilfov – 21.335, Maramureş – 25.128, Mureş – 25.493, Neamţ – 30.260, Prahova – 33.821, Sibiu – 31.445, Suceava – 27.417, Timiş – 32.494, Tulcea – 23.988, Vaslui – 25.678’, precizează sursa citată.

USR atrage atenţia că semnăturile din municipiul Arad nu au fost eliberate de primărie în timp util pentru a fi depuse la Parlament.

‘Deşi Biroul Executiv al PNL a decis să sprijine în Parlament iniţiativa cetăţenească ‘Fără Penali’, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a depăşit termenul de validare. Precizăm că 15.500 de semnături au fost depuse la Primăria Arad pe data de 24 august, iar termenul de validare a expirat pe 14 septembrie, moment în care USR Arad a notificat primăria’, se menţionează în comunicat.

USR reiterează că primarii au avut la dispoziţie un termen de 15 zile lucrătoare pentru a valida semnăturile, însă o parte dintre ei au ignorat legea pentru a împiedica depunerea semnăturilor la termen.

‘Atât eu cât şi colegii din USR avem responsabilitatea de a duce vocea fiecărui cetăţean exprimată printr-o semnătură la Parlament. Toţi cei un milion de oameni au semnat pentru o Românie mai decentă, guvernată mai atent şi cu politicieni care să lucreze în interesul lor. Noi vom duce demersul până la capăt, până vom declanşa referendumul, astfel încât textul propus de iniţiativa cetăţenească ‘Fără penali în funcţii publice’ să apară în Constituţie’, afirmă preşedintele USR, Dan Barna, citat în comunicat.

Iniţiativa ‘Fără penali în funcţii publice’ propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: ‘Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării’.


Uniunea Salvaţi România a depus joi, la Parlament, primul calup de 300.000 de semnături din cele un milion strânse în campania ‘Fără penali în funcţii publice’, a anunţat preşedintele USR Dan Barna.

‘Fără penali – această iniţiativă cetăţenească fără precedent în istorie – a ajuns în Parlament. Astăzi am depus primul calup de 300.000 de semnături. Mâine vom depune restul de 700.000 de semnături şi intrăm în cea de a treia etapă după strângerea de semnături, după validarea lor de către primari. Iată că ajungem la etapa parlamentară a iniţiativei cetăţeneşti. Dincolo de asediul sub care a fost ţinută această iniţiativă în mod constant, dincolo de dispreţul iniţial, dincolo de surpriza când numărul de semnături a depăşit un milion, dincolo de încercările multor primari PSD care efectiv au furat semnăturile cetăţenilor, fie refuzând să le valideze, fie tăindu-le cu rea credinţă pe motive pur şi simplu absurde, (…) am depăşit pragul semnăturilor necesare – avem un milion de semnături, avem 23 de judeţe care au depăşit pragul de 20.000 de semnături’, a afirmat Barna, într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a spus că obiectivul USR este să aducă această iniţiativă în plenul Parlamentului pentru a fi votată şi pentru a ajunge la referendum.

‘Este un obiectiv pe care acest partid şi-l asumă cu toată seriozitatea şi cu toată decizia şi suntem convinşi că ‘fără penali în funcţii publice’ acest principiu de minimă morală a societăţii va ajunge în Constituţia României. USR va avea unul dintre obiective când va veni la guvernare, primul obiectiv va fi de a pune principiul fără penali în funcţii publice în legislaţie şi, respectiv, în Constituţie’, a adăugat Barna.

Potrivit lui Barna, USR lucrează în prezent şi la un film şi la un jurnal al acestei campanii, pentru că ‘este un exemplu că civismul renaşte în România’.

Liderul USR a mai spus că aceste semnături vor merge la Curtea Constituţională şi apoi intră în procedura parlamentară. (Agerpres/FOTO turnulsfatului.ro)

Etichete:
INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 05:28

INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă

Un număr de 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate în săptămâna 17...

INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă
Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern
Naţional joi, 27 februarie 2025, 14:31

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a preţurilor la energie a fost aprobată joi de Executiv, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian...

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern
Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează
Naţional joi, 27 februarie 2025, 10:37

Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează

DIICOT a confirmat joi dimineaţa că procurorul de caz le-a dat voie fraţilor Andrew şi Tristan Tate să plece din România, dar a subliniat că...

Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează
Şedinţă de guvern; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Naţional joi, 27 februarie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al...

Şedinţă de guvern; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 19:34

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut, astăzi, consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru definirea...

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 17:23

Călin Georgescu, pus sub control judiciar

UPDATE – Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe...

Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:40

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri mari sume de bani, arme şi muniţie la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, au declarat surse...

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:04

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil

În contextul electoral al României, autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care,...

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil