Ascultă Radio România Iași Live

Valeriu Gheorghiţă: Este foarte probabil ca în luna septembrie să avem o decizie privind doza trei de vaccin

Valeriu Gheorghiţă: Este foarte probabil ca în luna septembrie să avem o decizie privind doza trei de vaccin

Publicat de Andreea Drilea, 27 iulie 2021, 15:46

Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că este foarte probabil ca în luna septembrie să existe o decizie privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID la persoanele cu risc ridicat de expunere, cum ar fi personalul medical, şi la cele aflate în evidenţă cu boli cronice, cele cu vârsta de peste 65 de ani.

‘Există discuţii în momentul de faţă legat de administrarea rapelului sau, cum este cunoscut, cea de-a treia doză, deşi în mod corect vorbim de rapel şi nu de doza trei, la persoanele care fie au un risc crescut de expunere – şi aici vorbim de pildă de categoria personalului medical şi personalul social, şi persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare’, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că este foarte probabil ca autorităţile să ia în considerare ‘istoricul de trecere prin boală’.

‘O persoană care are istoric de trecere prin boală şi a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicaţie de a face rapelul cu cea de a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun’, a arătat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a precizat că, până la o decizie în plan naţional cu privire la doza a treia de vaccin, se aşteaptă ‘autorizarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului a acestei scheme de vaccinare’.

‘Ne interesează, în mod deosebit, datele de siguranţă şi datele de imunogenitate’, a explicat medicul militar. AGERPRES

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019