(UPDATE) Victor Ponta anunţă că i-a semnat demisia lui Vâlcov
Publicat de Lucian Bălănuţă, 19 martie 2015, 16:32
UPDATE – ora 16:40 – Premierul Victor Ponta a scris joi pe Twitter că i-a aprobat demisia ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, după ce DNA a cerut sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a acestuia.
‘Având în vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia dlui Vâlcov! Voi prezenta în cel mai scurt timp preş. Iohannis o noua propunere pentru MFP’, precizat Victor Ponta.
Vâlcov este cercetat de DNA într-un dosar cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Avand in vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia Dlui Valcov! Voi prezenta in cel mai scurt timp Pres. Iohannis o noua propunere pt MFP
— Victor Ponta (@Victor_Ponta) March 19, 2015
Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Darius Vâlcov.
‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă’, se arată într-un comunicat.
Potrivit DNA, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.
Astfel, în noiembrie 2008, a fost aprobat proiectul ”Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului ”Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele ”Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, ”Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi ”Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt”.
Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, precizează DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
Procurorii susţin că, în urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului ”Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.
‘Administratorul societăţii şi inculpatul Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu decembrie 2010, inculpatul Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii. Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov’, au constatat anchetatorii.
DNA menţionează că, în acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel Prina, la vremea respectivă, viceprimar Slatina, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.
‘De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Şuşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii’, se spune în comunicat.
Sursa citată subliniază că, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.
(Agerpres/ FOTO jurnalul.ro)