Ascultă Radio România Iași Live

Zborurile comerciale de pe Aeroportul Otopeni au fost reluate

Zborurile comerciale de pe Aeroportul Otopeni au fost reluate

Publicat de Gabriela Rotaru, 15 iunie 2020, 16:50

Zborurile comerciale spre 17 ţări europene, printre care Austria, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia sau Ungaria, pot fi reluate de astăzi, iar persoanele care sosesc în ţara noastră din acele zone nu mai sunt obligate să stea în izolare sau în carantină.

Pentru cele mai importante rute europene însă este aşteptată încă o decizie, până mâine fiind în vigoare un act normativ care interzice zborurile de linie spre şi dinspre destinaţii precum Belgia, Franţa, Italia, Marea Britanie sau Spania.

Sunt reguli stricte de protecţie sanitară pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni şi din acest motiv se recomandă sosirea pasagerilor cu cel puţin trei ore înainte de decolare – atrage atenţia Valentin Iordache, directorul de comunicare al aeroportului.

Valentin Iordache: Când pasagerul ajunge la aeroport, merge în primul rând la un cort. Aceste corturi sunt amplasate în parcarea aeroportului. Aici se face şi controlul temperaturii, urmând ca pasagerii, în grupuri de maximum 50 de oameni, să meargă la formalităţile de check-in. Abia în zona de îmbarcare există din nou banchete, acolo unde pasagerii pot din nou să staţioneze. După fiecare punct de control sunt amplasate dispensere cu gel dezinfectant. La îmbarcare, autobuzele sunt utilizate la maximum 50% din capacitate. Purtarea obligatorie a măştii pe nas şi pe gură în tot terminalul. Şi în avion, dar responsabilitatea revine deja companiei.

De astăzi, compania TAROM a reluat cursele pe ruta Bucureşti – Atena, iar următorul zbor comercial în regim normal este programat pentru miercuri, spre Frankfurt – Germania. De asemenea, operează şi zboruri charter speciale – spre Amsterdam, Barcelona, Madrid, Bruxelles şi Londra. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:17

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional

Guvernul urmează să discute în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie zi de doliu naţional pe...

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă

Guvernul se reuneşte joi în şedinţa săptămânală, urmând să aprobe, prin hotărâre, Programul naţional de achiziţii ecologice 2025...

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă
Camera Deputaţilor/Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 11:18

Camera Deputaţilor/Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente

UPDATE – ora 12:25 – Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, iniţiat de...

Camera Deputaţilor/Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 07:32

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:39

Sesiune specială a Bacalaureatului

Elevii din ultimul an de liceu, participanţi la loturile olimpice, la competiţiile sportive şi artistice internaţionale se pot înscrie în...

Sesiune specială a Bacalaureatului
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe