Paradă a motocicliștilor pe străzile din Bacău
Publicat de andreeadaraban, 18 octombrie 2015, 09:40
Militarii pasionaţi de motociclete, dar şi membrii altor cluburi de motociclism vor defila, de la ora 13,00, pe străzile Bacăului.
Evenimentul este organizat de Garnizoana Bacău, în avanpremiera „Zilei Armatei”, sub deviza “Motocicliştii există în trafic”.
Parada se va încheia la Centrul de Afaceri şi Expoziţii “Mircea Cancicov”, cu un concurs de viteză şi îndemânare.
Premierea câştigătorilor va avea loc la 23 octombrie, când Bacăul va găzdui şi o expoziţie de tehnică militară. (Rador/ FOTO emaramures.ro )