Percheziţii DNA în 15 locaţii din judeţele Suceava şi Botoşani; suspiciuni de corupţie şi contrabandă
Publicat de , 21 aprilie 2015, 12:02
Procurorii DNA efectuează, astăzi, percheziţii în 15 locaţii situate în judeţele Suceava şi Botoşani într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie şi contrabandă.
‘Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi contrabandă, comise în perioada 2013-2015. În cursul zilei de 21 aprilie, ca urmare a obţinerii autorizaţiilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 15 locaţii situate în judeţele.
Suceava şi Botoşani, reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale’, se arată într-un comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii de Intervenţie Specială a Jandarmeriei Bucureşti. (Agerpres/ FOTO bihon.ro)