Prefect Vaslui: În listele electorale apar persoane decedate. Nouă primării au fost sancţionate
Publicat de Andreea Drilea, 24 septembrie 2014, 06:30
Persoane decedate figurează în continuare în listele electorale permanente, susţine prefectul de Vaslui, Andrei Puică, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a declanşat o serie de controale la primăriile din judeţ, până în prezent, nouă unităţi administrativ-teritoriale fiind sancţionate.
Nouă primării din judeţul Vaslui au fost sancţionate în ultima perioadă de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), după ce au fost descoperite persoane decedate în listele electorale permanente, deşi acestea ar trebui scoase din documente în maxim 24 de ore de la comunicarea decesului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pe lângă unităţile administrativ-teritoriale Dragomireşti, Măluşteni, Rebricea, Banca, Muntenii de Sus şi Bogdăniţa, care au fost amendate cu 6.000 de lei, alte trei primării, respectiv Todireşti, Rafaila şi Bogdana, au primit avertismente din partea AEP.
„Sunt găsiţi morţi în listele electorale permanente deoarece angajaţii responsabili din primării nu au operat în registrul electoral, conform legislaţiei, în maxim 24 de ore de la comunicarea decesului. Până acum, din 19 primării verificate, nouă au fost sancţionate, iar controalele continuă”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX prefectul judeţului Vaslui, Andrei Puică.
Potrivit acestuia, în judeţul Vaslui există 371.020 persoane în listele electorale permanente, aşa după cum a comunicat Direcţia Judeţeană de Statistică. (mediafax.ro/FOTO timetv.ro)