Preşedintele Poloniei a promulgat controversata lege privind mass-media publice
Publicat de , 7 ianuarie 2016, 15:12
Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a promulgat controversata lege privind mass-media publice, în pofida criticilor venite de la Bruxelles, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Varşovia, Malgorzata Sadurska.
‘Este important pentru preşedinte ca mass-media publice să fie imparţiale, obiective şi credibile’, a declarat Malgorzata Sadurska, potrivit AFP.
Legea, aprobată de parlament la 31 decembrie 2015, a fost criticată de opoziţie, care consideră că textul în cauză asigură guvernului conservator controlul asupra posturilor publice de radio şi televiziune.
Noua lege a provocat îngrijorare la Bruxelles, Comisia Europeană fixând pentru 13 ianuarie o dezbatere asupra situaţiei statului de drept în Polonia.
(Agerpres/FOTO arhiva banatulazi.ro)