Après Nice… ça ne fait pas si longtemps… Un an de la masacru…

Publicat de nicolaetomescu, 15 iulie 2017, 11:41

Anul trecut, în seara de 14 iulie, la ora locală 22:40, un camion frigorific Renault Midlum a intrat în mulțimea care asista la un foc de artificii dedicat Zilei Franței pe Promenade des Anglais (Promenada Englezilor) din Nisa. La 400 de metri de spitalul de copii, la intersecția cu bulevardul Gambetta, camionul accelerează și trece peste bordură pentru a forța bariera de securitate – o mașină de poliție, un gard metalic și separatoare de benzi – marcând începutul zonei pietonalel[1]. Străzile erau închise circulației pentru manifestările de Ziua Franței încă de la ora 15:00. Camionul a lovit grupuri de oameni cu viteza de 60-70 km/h pe o distanță de circa doi kilometri, trecând peste sute de persoane. Mulți oameni s-au refugiat în clădirile de pe promenadă, alții au sărit pe faleză. Autorul atentatului reușise să ajungă în zonă, mințind poliția că transporta înghețată. Camionul fusese lăsat parcat în zona Magnon, venind la el seara, pe bicicletă, la ora locală 21:43; de altfel, bicicleta sa a fost găsită în interiorul camionului; camionul de 19 tone a fost procurat de la o firmă de închirieri auto din Saint-Laurent-du-Var, un oraș la vest de Nisa, pe 11 iulie și ar fi trebuit să-l returneze pe 13 iulie; Mohamed Lahouaiej Bouhlel a cerut cel mai greu camion disponibil când a închiriat vehiculul; și-a petrecut două zile conducând în zona Promenade des Anglais pentru a-și da seama cum să provoace cât mai multe pagube. Un motociclist a încercat să oprească, din mers, camionul care a intrat în mulțime, străduindu-se să deschidă portiera vehiculului ce circula cu viteză redusă pe Promenade des Anglais; motociclistul a căzut însă, sub roțile camionului. Unii martori au declarat că vehiculul a făcut viraje pentru a lovi cât mai mulți oameni. Au existat, de asemenea, relatări despre focuri de armă din cabina camionului, cu toate că era o confuzie generală din cauza zgomotului produs de artificii. Atacatorul era înarmat cu un pistol, dar a tras abia la final. Primii care au intervenit au fost trei agenți ai Poliției naționale din Nisa; au alergat 200 de metri în urma camionului. Într-un anume clipă, camionul a lovit un chioșc amplasat pe trotuar, după care a revenit pe carosabil în zona Palatului Mediteranei, unde mulțimea era în continuare densă; aici a făcut cele mai multe victime, aproape 30, conform martorilor. Un trecător de origine egipteană s-a agățat de camion pentru a-l neutraliza cu mâinile goale pe teroristul de la volan; criminalul a folosit arma, trăgând spre acest bărbat, care a căzut de pe cabină. Doi agenți de securitate, vizați și ei de focurile de armă au ripostat, iar teroristul a fost împușcat mortal de poliție; potrivit martorilor, atacatorul a strigat Allahu Akbar! înainte de a fi ucis. Li s-au alăturat două grupuri de agenți înarmați ai Companiei regionale de intervenție care au folosit și ei armele. Camionul avea cel puțin 50 de urme de gloanțe. În jurul orei locale 01:00, poliția tehnică a procedat la primele investigații cu privire la camionul alb, imobilizat în fața Palatului Mediteranei (Palais de la Méditerranée), un luxos complex hotelier. Pneurile erau sparte, iar ușa pasagerului din dreapta șoferului ciuruită de gloanțe. Mai multe tipuri de arme și o grenadă inoperabilă au fost găsite în interiorul vehiculului; armele recuperate erau false, cu excepția unui pistol de calibrul 7,65 mm, cu care șoferul a tras în mulțimea de oameni pe geamul camionului. Aplicația de alerte în caz de atentat terorist lansată de guvernul francez înainte de CE de fotbal (2016) nu a funcționat; utilizatorii au fost alertați de pericol de abia la două ore după masacru…

Un bilanț făcut public în 15 iulie 2016, la ora 8:00 (dimineața de după atac), indica 84 de morți. Alte 100 de persoane au fost rănite, dintre care 18 se găseau internate în stare critică la spitalele din oraș. Printre victime se aflau foarte mulți copii; cel puțin 50 au fost internați la spitalul de pediatrie Lenval din Nisa. Aproximativ 30.000 de oameni erau pe Promenade des Anglais la momentul atentatului. Turiști și locuitorii din Nisa se numără printre cei morți. La ora 17:00, François Molins, procurorul Parisului, a dat publicității un nou bilanț provizoriu: 84 de morți, dintre care 10 copii și adolescenți, 202 răniți, dintre care 52 în stare de urgență absolută, iar 25 în terapie intensivă. Pe 16 iulie 2016, un nou bilanț al Ministerului Sănătății indica 303 răniți, dintre care 121 erau internați în spitalele din Nisa și 26 se aflau la terapie intensivă. Dintre cei 84 de morți, 38 provin din 19 țări altele decât Franța. Dacă s-ar include și cei peste 300 de răniți, numărul țărilor s-ar ridica la 29, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Romain Nadal. Potrivit lui Kawthar Ben Salem, vorbind în numele Uniunii Musulmanilor din Alpes-Maritimes, cel puțin 30 dintre cei morți sunt musulmani. Pe 4 august, la trei săptămâni după atentat, bilanțul victimelor a ajuns la 85, după ce un bărbat în vârstă de 56 ani, originar din regiunea Haute-Savoie, a decedat în spital din cauza rănilor suferite; potrivit Le Messager, un ziar local, soția și fiul bărbatului au murit și ei în atentat, iar fiica sa de 14 ani a fost internată în spital o lungă perioadă…

Promenade des Anglais a fost închisă „pentru o perioadă nedeterminată„. Scăldatul și accesul la plajele publice/private au fost interzise în unele zone. Concertul Rihannei, care urma să aibă loc următoarea zi pe stadionul Allianz Riviera, a fost anulat, la fel și festivalul de jazz. Pe 15 iulie, la Royal Albert Hall din Londra, în cadrul ceremoniei de deschidere a festivalului The Proms, orchestra simfonică BBC a interpretat o versiune La Marseillaise, imnul național al Franței, în memoria celor uciși în atacul de pe 14 iulie. Președintele de atunci, François Hollande (se afla în Avignon la momentul atentatului) s-a întors, la Paris, pentru a convoca o celulă de criză la Ministerul de Interne. Hollande s-a adresat poporului francez într-o conferință televizată, în dimineața zilei de 15 iulie 2016, anunțând măsuri viitoare împotriva terorismului, inclusiv extinderea cu trei luni a stării de urgență, care urma să se încheie pe 26 iulie. Mai mult, președintele a decretat trei zile de doliu național, respectiv cele de 16, 17 și 18 iulie. Pe 21 iulie, starea de urgență a fost extinsă până la 31 ianuarie 2017. Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a declanșat planul ORSEC, imediat după atac; a anunțat, mai târziu, planuri de sporire a securității prin detașarea a 12.000 de rezerviști pe lângă cele 120.000 de cadre militare; a cerut „tuturor cetățenilor patrioți” să se alăture forțelor de rezervă pentru a spori securitatea în urma atacurilor. Pe 18 iulie, în toată Franța a fost ținut un minut de reculegere în memoria celor uciși în atac. În Nisa, la sosirea și la plecarea de la manifestare, premierul Manuel Valls a fost huiduit, din mulțime fiind auzite cereri de demisie. Președintele Hollande a fost și el huiduit de mulțime în timpul vizitei la Nisa, în ziua de după atac; huiduielile au fost descrise de BBC ca fiind „fără precedent” și ca „un avertisment puternic cu privire la modul în care starea de spirit din țară s-a schimbat”, comparativ cu reacțiile publice la alte atacuri teroriste recente din Franța. Pe 26 iulie, trei locuitori din Nisa care au încercat să oprească camionul în timpul atacului au fost decorați (de autoritățile locale) cu medalii pentru curaj…

*

Cum procedezi în cazul faptelor auzite (despre care s-a scris)?

Dar în cazul evenimentelor trăite pe propria piele, care nu te vizează direct, în cazul descoperirilor accidentale și în toate celelalte situații în care nu ești obligat (expres) la discreție?

Cum drenezi mizeriile tale personale, acumulate de sistemul propriu de baraje/ecluze sentimentale construit în vederea protecției unui sine mai mult sau mai puțin fragil?

Când vrei să descarci balastul memoriei și întâmplărilor nefericite din viața personală, dar mecanismul verbal[2] se dovedește incapabil să elibereze șuvoiul, unde te refugiezi în caz de explozie? Într-o bulă de confort personal, într-o realitate controlabilă, într-o zonă crepusculară ale cărei reguli de funcționare le adaptezi după propria lege?

*

Să nu te lași afectat pare a fi un ideal interesant. Să fii afectat și să-ți ții gura s-ar dovedi un fapt la fel de curios. Să nu intri cu un tir într-o mare de oameni înseamnă expresia senină a normalității. Contrariul definește terorismul.

Ne legăm de nume. Mohamed Lahouaiej Bouhlel[3]… Pare clar[4]. Terorismul islamist a reușit să stârnească un vânt de nebunie pe întreaga planetă. Dar este violenţa consubstanţială Islamului? A pune astfel întrebarea pare şocant; ca şi cum violenţa ar fi început odată cu Islamismul. Din ignoranţă sau din cauza ideologiei, suntem tentaţi să vedem în Islam singurul şi acelaşi fenomen proteiform. Dăm drumul la avalanșa dezbaterilor, iar când apare îndoiala privind resortul unei acțiuni nu facem pasul înapoi, continuăm – fără regrete și fără rușine.

*

Nu vreau să uit faptul că terorismul de astăzi procură avantaje pentru un grup mai mare decât cei implicaţi direct în acţiune[5]. Nu este neapărat nevoie de o rețea coordonată de Stat(ul) Islamic sau altă organizație teroristă; un cetățean cu apartenență islamică sau fără vreun însemn identitar, al cărui creier intră în rezonanță cu îndemnurile transmise prin tehnologia zilei de activiștii morții, poate ucide folosind avionul, metroul, telefonul mobil, geamantanul, tirul. Anti-oameni, psihopați, fanatici religioși, anti-polițiști etc., vibrează și atacă ființe umane în spații publice. Terorismul pare la îndemâna şi iniţiativa oricui. Nu este nevoie de un cap şi nici de o ţară teroristă. Totul este să existe o problemă şi să lipsească mijloacele convenţionale de a o rezolva.

Erupţiile unui fanatism extrem pot să pară (chiar sunt) arhaice, precum micronaţionalismele, separatismele, iredentismul constituit în teroare. Mondializarea schimburilor comerciale şi mediatice, enorma îngustare a lumii nu au distrus ancestrala agresivitate a societăţilor umane. Spunem mai curând, după cum susţinea Regis Debry că fiecare deschidere a lumii suscită, în reacţie, o dorinţă de înrădăcinare inversă. Fiecare omogenizare – o dorinţă contrară, de diferenţiere. Revoluţia raţională şi mondială a tehnicii, invazia mecanicii şi electronicii urmăresc o extindere, dar pot genera, deopotrivă, ocultism, secte, idolatrii. Conversia generală şi rapidă a democraţiei de piaţă, domnia unui economism truimfător răneşte dorinţa unei solidarităţi afective. Integrarea economică produce dezintegrare politică, solidarităţi locale şi asociative ce protestează faţă de abstractizarea dezumanizantă a unei pieţi planetare. Dezvoltarea înseamnă şi rupturi, despărţiri, se soldează adesea cu efecte devastatoare pentru individ. Globalizarea i se prezintă atunci subiectului ca o persoană fizică, rece şi distantă. Individalitatea este ameninţată, soluţia subiectului este atacul-fugă, retragerea ofensată, căutarea unor soluţii care să-i ofere solidaritate. Crizele împing oamenii spre tot felul de particularisme: secte, integrisme, rasism, naţionalism fanatic, terorism… – Ismele, crede individul respins, îi oferă identitate, încredere, ideal de sine. Iată de ce atrag, de ce găsesc atât de mulţi adepţi…

[1] La o săptămână după atac, direcția antitero a Poliției Naționale (SDAT) le-a cerut autorităților locale din Nisa să distrugă înregistrările de pe camerele de supraveghere din noaptea atacului, argumentând că imaginile ar compromite demnitatea victimelor și ar putea fi folosite ca propagandă de către organizațiile teroriste. Cererea a fost refuzată de autorități, sugerându-se că imaginile ar putea demonstra că Poliția Națională nu a luat toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța pe Promenade des Anglais în noaptea de 14 iulie… Polițista Sandra Bertin a declarat – pentru ziarul Journal du Dimanche – că, în seara atacului de la Nisa, în dispozitivul de securitate de pe promenadă nu era niciun echipaj al Poliției Naționale; în plus, susține că polițiștii locali care au încercat să împiedice camionul atacatorului nu aveau arme. Sandra Bertin, responsabilă de monitorizarea video a străzilor din Nisa, afirmase, că i s-a cerut să șteargă, din sistem, înregistrările cu primele clipe ale atacului, de unde reieșea clar, spune ea, haosul din primele momente ale intervenției forțelor de ordine. Ca reacție la declarațiile Sandrei Bertin, ministrul de interne Bernard Cazeneuve a anunțat că o va acționa în instanță; Cazeneuve a catalogat declarațiile drept „acuzații nevrednice” și „speculații inutile”…

[2] Meditația și scrisul, indiferent de suportul tehnic, au acea calitate de a funcționa ca supape existențiale pentru problemele care te macină și despre care, din diverse motive, nu poți vorbi deschis. Cristalizezi ideile sugrumate, reprimate, deformate deseori de tumultul emoțional. Gândurile stinghere, atunci când sunt exprimate cu voce tare stingheresc. Cuvintele prea tari pentru urechea externă sunt supuse, astfel, peniței sau condeiului electronic, sunt îmblânzite, asumate și, în cele din urmă, acceptate, departe de priviri indiscrete, judecăți de valoare, bârfă. Uneori, povestea pe care ele o evocă iese discret la lumină, dar primește anumite înflorituri sau pete de culoare cu rol de machiaj artistic, care nu manipulează ci doar maschează anumite detalii prea personale – pentru a evita stânjeneala unei identificări fără plapuma echivocului. Un compromis dificil, însă fundamental necesar. Jurnalul personal, astfel expus în fața ta și a tuturor, devine lizibil doar ochiului cunoscător al celor mai fine subtilități, întocmai ca un puzzle abstract, ce are sens doar pentru oamenii care l-au rezolvat deja…

Din păcate, asasinii nu scriu și nu meditează…

[3] Autorul atacului, identificat datorită amprentelor digitale (ce aparțin persoanei al cărei permis de conducere a fost găsit în camion), era compromis printr-un cazier lung, care include jaf armat, violențe conjugale și amenințări. Cu toate acestea, bărbatul nu era urmărit de serviciile de securitate sub suspiciune de extremism. Tunisianul fusese condamnat la 6 luni cu suspendare în martie 2016, după o altercație în timpul căreia a folosit o bâtă de baseball; a fost recunoscut de victima sa, Jean Baptiste Ximenes, în urma carnagiului de joi noapte, conform Le Figaro. Deși a fost condamnat, tunisianul nu se afla „în niciun fel” în atenția serviciilor de informații, pentru că „nu a ridicat niciodată suspiciuni de terorism” (potrivit declarațiilor procurorului general al Franței). Mohamed Lahouaiej Bouhlel s-a născut în 1985 la Msaken, un oraș din nord-estul Tunisiei, apropiat de Sousse. Era în mijlocul unui proces de divorț. Rudele și foștii vecini ai tunisianului au spus că acesta se mutase în Franța în 2005 și își vizitase ultima dată familia în 2012. Avea dificultăți financiare și lucra în calitate de curier pentru o societate comercială „situată într-o zonă industrială din Carros”, achiziționându-și permisul de camion cu mai puțin de un an înainte de atac. Bărbatul de 31 de ani avea trei copii. Nu apărea în evidența autorităților tunisiene pentru activități de natură teroristă. Cu toate acestea, autoritățile îl cunoșteau pentru infracțiuni legate de traficul de droguri și alcool. În dimineața de după atac, polițiștii au percheziționat apartamentul lui Bouhlel din Abbatoirs/Nisa. Vecinii acestuia l-au descris ca fiind „nepoliticos”, „un pic ciudat”, „singuratic” și „tăcut”. La percheziția apartamentului său, anchetatorii nu au găsit arme, însă au detonat un colet suspect dintr-o camionetă parcată la 100 de metri de blocul unde locuia tunisianul. Mai mult, poliția a găsit imagini cu cadavre, Ossama Bin Laden, Mokhtar Belmokhtar, steagul ISIS și o copertă a revistei Charlie Hebdo pe computerul său, împreună cu link-uri către site-uri jihadiste. Un locatar al imobilului (cu patru etaje) în care locuia Mohamed a declarat, pentru AFP, că acesta nu era o persoană religioasă și nu arăta niciun semn de extremism. Mai mult, vărul lui Bouhlel a declarat, pentru Daily Mail, că respectivul bea, mânca porc, nu mergea la moschee și nu ținea la ritualurile impuse de credința islamică. Tatăl lui Mohamed Bouhlel susține că fiul său avea probleme psihice, suferea de depresie, după ce s-a despărțit de soția sa, dar, totodată, nu avea nicio legătură cu extremismul islamic; „Din 2002 până în 2004, a avut probleme care i-au provocat o cădere nervoasă. Devenise furios, țipa și rupea tot ce îi ieșea în cale”, a spus Mohamed Mondher Lahouaiej Bouhlel. Cercetările asupra personalității lui Bouhlel dezvăluie că acesta ducea o viață sexuală promiscuă, fiind interesat în egală măsură de femei și de bărbați, pe care îi căuta cu ajutorul aplicațiilor de profil. Atacatorului îi plăcea să își facă selfie-uri în care își arăta mușchii, iar familia sa spune că obișnuia să poarte pantaloni scurți înflorați, maiouri decoltate și să meargă la clase de salsa…

[4] Agenţia de propagandă a grupării Stat Islamic (ISIS), citată de presă internaţională, a revendicat atacul… Cunoștințele asasinului pun, și astăzi, la îndoială respectiva revendicare, afirmând că tunisianul nu respecta regulile de bază ale credinței islamice și nu a intrat niciodată într-o moschee… Pe rețelele de socializare – și mai ales pe Telegram, aplicația de mesagerie folosită de jihadiști – au circulat în orele de după atentat numeroase mesaje de propagandă și afișe, cu hashtag-uri ca #Nice_Attack sau #NiceAttack. Jurnalista Jenan Moussa (Al Aan, postul TV din Dubai) a postat pe rețelele sociale mai multe dintre aceste afișe, care nu sunt neapărat mesaje „oficiale” ale Statului Islamic; unele dintre ele anunțau că Berlinul – sau Germania, la modul general – devenise următoarea țintă. Pe 21 iulie 2016, procurorul general francez a anunțat că Lahouaiej Bouhlel a planificat atacul cu luni înainte și a fost ajutat de cinci complici; cei cinci au fost reținuți în baza acuzațiilor de fapte teroriste…

Procurorul general al Franței a declarat că atacul „poartă însemnele terorismului jihadist”, dar că nicio grupare nu a revendicat atacul, iar o anchetă preliminară a oficialilor francezi nu a găsit nicio legătură a lui Bouhlel cu vreo grupare teroristă internațională. Potrivit vecinilor săi, acesta nu se ruga la moschei și „era mai degrabă interesat de femei decât de religie”. Un văr al soției lui Bouhlel a negat faptul că Bouhlel era un om religios. Martorii atentatului au declarat că Bouhlel a strigat „Allahu Akbar!” (Allah e mare!) înainte de a fi împușcat mortal de polițiști; însă acest lucru nu a fost confirmat de oficiali. Anchetatorii au pus problema existenței unui complice. Potrivit postului France 2, examinarea imaginilor de pe camerele de supraveghere amplasate pe Promenade des Anglais relevă că nimeni nu a urcat sau coborât din respectivul camion. Prim-ministrul francez Manuel Valls afirmase că Bouhlel a fost „probabil legat de islamismul radical într-un fel sau altul” și a pus atacul pe seama unui „război” împotriva terorismului și islamismului radical atât în afara Franței, cât și în teritoriul ei. Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a declarat că Bouhlel „s-a radicalizat foarte rapid”, fără a oferi alte detalii. Pe 15 iulie, soția lui Bouhlel, Hajer Khalfallah, și un alt bărbat au fost arestați. Următoarea zi, alți trei bărbați din anturajul lui Bouhlel au fost reținuți și arestați preventiv. La două zile după atac, agenția de știri Amaq, care se presupune că ar fi afiliată ISIS, l-a numit pe Bouhlel „unul din soldații Statului Islamic”. Aceasta a citat „surse de securitate” potrivit cărora Bouhlel „a executat această operațiune ca răspuns pentru cetățenii țărilor din coaliția care luptă împotriva Statului Islamic”. Ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian susținea că atacurile au fost legate de ISIS, cunoscut și sub numele de Daesh. Le Drian a spus: „Vă reamintesc că ideologul Daesh, Abu Mohammed al-Adnani, a făcut timp de mai multe săptămâni apeluri repetate de a ataca în mod direct, chiar și individual, francezii, în special, sau americanii, oriunde s-ar afla, prin orice mijloace necesare”, adăugând că „Chiar dacă Daesh nu se ocupă cu organizarea, Daesh inspiră acest spirit terorist, împotriva căruia luptăm”. O examinare a înregistrărilor de pe telefonul lui Bouhlel a găsit dovezi că acesta a fost în contact cu „radicali islamici cunoscuți”, cu toate că o sursa din serviciul de informații a sugerat că acest lucru „ar putea fi doar o coincidență, având în vedere cartierul unde locuia. Aici toată lumea cunoaște pe toată lumea. Se pare că avea cunoscuți care-l cunoșteau pe Omar Diaby”, un islamist local despre care se crede că ar avea legături cu Frontul Al-Nusra. Cu câteva zile înainte de atac, acesta a trimis o sumă de 240.000 de dinari (aproximativ 100.000 de dolari) familiei sale din orașul natal Msaken. Bouhlel și-a convins prietenii să introducă prin contrabandă pachetele de bani în Tunisia.  Pe 17 iulie, alte două persoane, un bărbat și o femeie de origine albaneză, au fost arestate în Nisa. Audierile au arătat că, aproximativ două săptămâni, atacatorul a renunțat la alcool, femei și salsa, și-a crescut barbă și a început să manifeste convingeri extremiste. Mai mult, unchiul atacatorului, Sadok Bouhlel, a declarat – pentru The Associated – Press că Mohamed a fost îndoctrinat cu aproximativ două săptămâni înainte de atac de către un membru algerian al celulei Stat Islamic din Nisa. Bouhlel cercetase locul atentatului timp de două zile, respectiv 12 și 13 iulie. Cei doi albanezi, arestați pe 17 iulie 2016, i-ar fi furnizat atacatorului pistolul de calibrul 7,65 mm pe care acesta îl avea în cabina camionului. Potrivit postului iTélé, Bouhlel nu s-a aflat în contact direct cu cei doi, ci a folosit un intermediar, care de asemenea este arestat în prezent. Conform aceleiași surse acestui intermediar i-ar fi fost destinat un mesaj SMS trimis de atacator cu numai 18 minute înainte să pătrundă cu camionul în mulțimea ce asista la spectacolul de artificii prilejuit de Ziua Națională a Franței, mesaj prin care Bouhlel cerea mai multe arme: „Adu mai multe arme, adu 5 la C.” —mesajul trimis de Bouhlel de pe telefonul său mobil, la ora 22:27, cu 18 minute înainte de a intra pe Promenade des Anglais. De asemenea, Bouhlel a trimis prin SMS, între 11 și 14 iulie, mai multe fotografii în care apare la volanul camionului. Potrivit Nice-Matin, mai mult de 200 de anchetatori au fost mobilizați pentru a identifica „toți destinatarii” acestor mesaje...

Malcolm Nance, analistul de securitate al NBC News, a spus că atacul mimează o strategie deseori folosită de Al-Qaida în Peninsula Arabică și de teroriști în Israel, dar a subliniat că nu înseamnă neapărat că șoferul camionului era afiliat al-Qaida sau altei grupări teroriste. Înaintea anunțurilor publice făcute de procurorul general al Franței, profesorul de comunicații la Universitatea de Stat Georgia și expert în terorism, Mia Bloom, sugerase că Bouhlel ar fi putut fi „o persoană bolnavă mintal, cu care ISIS se asociază în mod oportunist”…

[5] Modelul ideal este reprezentat de o balanţă. Un grup minoritar, indiferent de caracter (nu reprezintă altceva decât manifestarea neomogenităţii), îşi caută obligatoriu un echilibru care să-i permită viaţa în raport cu restul lumii. Dar cum se poate echilibra un taler greu cu unul uşor? Mecanica posedă răspunsul: lungind „braţul forţei”, jumătatea cumpenei de care atârnă talerul cel uşor. Iar aceasta înseamnă, în societatea umană, radicalism. Astfel, dacă restul lumii îşi permite în faţa unei probleme date o atitudine moderată, grupul minoritar este obligat la o atitudine cu atât mai radicală cu cât devine mai nesemnificativ. Radicalismului îi urmează, firesc, atunci când nu dobândeşte echilibrarea (problema persistând), fanatismul. Parcurgerea drumului, care până mai ieri nu înseamna decât atitudine, atinge concreteţea maximă: pacea și materializarea echilibrului degenerează, spre exemplu, în atentate. Intervenţia radicalismului devine gherilă, iar pasul următor, aproape imperceptibil, materializează fanatismul în terorism. Liniştea, echilibrul, conţin în sine radicalismul latent care nu aşteaptă decât o problemă pentru a deveni terorism. Paradoxal, viaţa are nevoie şi de dezechilibru; acesta o obligă la acţiune pentru căutarea unui nou echilibru, un moment de respiro, dar care trebuie depăşit – odată instalat, devenit perpetuu, el nu înseamnă altceva decât moarte. Viaţa are drept condiţie esenţială acţiunea. Şi, prin urmare, dezechilibrul se insinuează pe multiple căi. Una este căutarea cu orice preţ a hegemoniei. Hegemonia presupune şi o reacţie de apărare sau de anihilare a ei. Se cere aneantizarea dezechilibrului creat, înainte de a se instala un altul. La originea terorismului stă o polarizare. Pentru ca terorismul să devină inoperant, trebuie eliminate dezechilibrele, ceea ce – din punctul meu de vedere – reprezintă un proiect utopic…