(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași

Publicat de Andreea Drilea, 16 aprilie 2025, 07:54
În Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași, făgăduințe pe care le-au rostit în momentul hirotonirii lor ca preoți.
Purtătorul de cuvânt al Diecezei, Adrian Blăjuță: ”În această zi, la ora 10:30 preoții din toată Dieceza, aproximativ 350 de preoți, sunt în jurul episcopului Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași. Este un moment în care preoții își reînnoiesc făgăduințele făcute în ziua hirotonirilor preoțești. În cadrul Sfintei Liturghii se sfințesc și uleiurile care se folosesc pentru cei care urmează să fie botezați, dar și uleiul pentru bolnavi. De asemenea, este singurul moment în care se sfințește Sfânta Crismă, de unde vine și numele acestei celebrări.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)