Câteva zeci de angajați ai Combinatului siderurgic Liberty din Galați au protestat spontan astăzi

Publicat de Gabriel Rotaru, 12 martie 2025, 19:00
Europarlamentarul PSD Dan Nica a pledat astăzi în fața vicepreședintelui Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, pentru salvarea industriei oțelului.
Câteva zeci de angajați ai Combinatului siderurgic Liberty din Galați au protestat spontan, miercuri, nemulțumiți de întârzierile la plata salariilor și a altor drepturi. Combinatul nu mai are activitate de nouă luni, iar conducerea acesteia a obținut în instanță aprobarea pentru procedura de concordat preventiv, care permite o păsuire de patru luni de la executarea silită din partea firmelor care au debite de recuperat de la companie.
În acest context, potrivit corespondentei RRA Maria Măndiță, europarlamentarul PSD Dan Nica a pledat miercuri în fața vicepreședintelui Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, pentru salvarea industriei oțelului. Dan Nica a avertizat asupra pericolului de a se închide combinatul siderurgic din Galați, ceea ce ar lăsa fără venituri mii de familii.
Dan Nica: Industria europeană este într-o situație atât de proastă cum n-a fost niciodată, că e siderurgică. Apropo de asta, combinatul din Galați este în mare pericol să își înceteze activitatea și zece de mii de oameni să-și piardă locurile de muncă. La fel este pentru industria aluminiului, la fel este pentru industria cimentului, pentru industria îngrășămintelor chimice, pentru că n-am reușit să luăm acele măsuri, prețuri mari la energie, importuri din țări din afara Uniunii Europene care sunt făcute cu emisii mari de bioxid de carbon și care au invadat piața Uniunii Europene, lipsa de finanțare din orice sursă, programe europene, Banca Europeană de Investiții care refuză să finanțeze toate aceste programe. (Rador/ FOTO arhivă