„Frumusețea completă” a lui Victor Hugo…

Publicat de nicolaetomescu, 22 mai 2020, 15:05

Al treilea fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo[1] şi Sophie Trébuchet[2] s-a născut în anul 1802[3], la Besançon/în regiunea Franche-Comté. Victor-Marie Hugo, cel care avea să devină poet, dramaturg, romancier, a învăţat la liceul „Louis le Grand” din Paris; a scris poezii din adolescenţă[4], a tradus din opera lui Virgiliu. În 1819, a fondat[5] revista „Conservateur Littéraire”. A debutat în 1822[6]; în 1829, publica piesa de teatru „Cromwell”[7]; anul următor, în 1830, piesa „Hernani” avea succes – așa cum s-a bucurat și „Le roi s’amuse” (1832)[8]; primul roman publicat[9] a fost „Han d’Islande” (1823)…

Deşi a locuit în Franţa[10], a fost exilat – din 1851 până în 1870[11]; simpatizant al Republicii, a fost pair al Franţei din 1845, senator al Parisului şi membru al Academiei Franceze (din 1841)…

Mai important… Hugo rămâne în conştiinţa cititorilor prin „Mizerabilii”[12]; apariţia, în 1862[13], a romanului (cu elemente de frescă, de foileton, de intrigă socială şi de evocare istorică) avea să dinamiteze formulele romaneşti desuete; s-a impus ca un teoretician al romantismului[14], definind libertatea literaturii în alegerea temei, în promovarea atitudinilor de revoltă contra tiraniilor şi de solidaritate cu oamenii și entitățile angajate în lupta pentru libertate, în orientarea către contactul direct cu viaţa[15]; diversitatea operei sale nu poate fi contestată, profunzimea acesteia a stârnit interesul în toate epocile literare…

În ultimii ani ai vieţii a publicat „Legenda secolelor” (1877, 1883)/două volume, capodoperă a poeziei franceze, „Arta de a fi bunic” (1877), poemul satiric „Papa” (1878), drama istorică în versuri „Torquemada” (1882)… Hugo devenise o adevărată instituţie, întruchiparea vie a artei şi a spiritului naţional francez. A plecat spre veșnicie la 22 mai 1885; funeraliile sale[16] au adunat vreo două milioane de oameni care îl admiraseră şi care au vrut să-l însoţească pe ultimul drum…

*

„Am întâlnit cândva pe stradă un tânăr sărac foarte îndrăgostit. Cu pălăria roasă, cu haina jerpelită, cu pelerina prea strâmtă, cu pantofi rupți, prin care intra apa… și cu stele în suflet.”

„Orgoliul se află în noi ca o forță a răului.”

„După un eșec, planurile cele mai bine chibzuite par absurde.”

„Precauția este fiul cel mai mare al înțelepciunii.”

„Râsul este soarele ce alungă iarna de pe chipul oamenilor.”

„Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri.”

„A visa, asta-i fericirea; a aștepta, asta-i viața.”

„Datoria este un zeu care nu acceptă nici un ateu.”

„Omul este o frontieră. Ființă dublă, marchează limita între două lumi. Dincoace de el, e creația materială, dincolo, misterul.”

„Poți rezista invaziei unei armate, dar nu și unei idei căreia i-a sosit timpul.”

„Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus și despre ce e imposibil a tăcea.”

„Pe lumea asta nimic nu vrea să meargă de-a-ndăratelea; toate tind să pășească înainte.”

„Alături de sublim, ca mijloc de contrast, grotescul este cel mai bogat izvor pe care natura îl poate oferi artei.” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Asemeni unui mut care știe un secret, natura pare uneori că vrea să ne spună totul.” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Cine nu crede în nimic este capabil de orice.” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros” București, 1982)

„Corsica. O mică insulă care a făcut ca Franța să fie mare.” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Frumusețea îmi provoacă mulțumire prin simplul fapt că e frumoasă.„ („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Nu există motiv pentru care un surd care vorbește altui surd să se oprească.” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Să nu cerem pasiunii logică” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Fiecare cuvânt luat separat este asemeni unei mici orchestre, unde vocala este vocea și consoana este instrumentul. De aceea muzica instrumentală este specifică țărilor care au limbi consonante, adică țărilor din nord, și muzica vocală , pentru țările vocalice, adică sudul. Germania, țara armoniei, are simfoniștii, Italia, țara melodiei, are cântareții.” („Cugetări”, Victor Hugo, Editura „Albatros”, București, 1982)

„Nu poți împiedica drumul gândurilor, întocmai cum nu poți opri valurile mării să se întoarcă la țărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numește remușcare. Dumnezeu răscolește deopotrivă sufletul omului și apele oceanului.” (Mizerabilii)

„Diamantele nu se găsesc decât în văgăunile întunecate ale pământului, iar adevărurile nu se găsesc decât în adâncurile cugetării.” (Mizerabilii)

„Sunt în lumea asta două ființe care tresar din adâncuri: mama care-și găsește copilul și tigrul care-și găsește prada. ” (Mizerabilii)

„Una din urmările virtuții e trufia. E intre ele o punte făurită de diavol.” (Mizerabilii)

„Ideal, absolut, desavârșire, infinit – cuvinte întru totul la fel.” (Mizerabilii)

„Să îndrăznești, acesta e prețul progresului!” (Mizerabilii)

„Lumina zorilor, când răsare, îndrăznește. Să încerci, să sfidezi, să stăruiești, să fii statornic, să-ți fii credincios ție însuți, să te iei la trântă cu destinul, să uimețti dezastrele cu sângele tău rece, să înfrunți puterea nedreaptă, să insulți biruința care s-a îmbătat, să nu-ți pierzi cumpătul și să ții piept.” (Mizerabilii)

[1] Tatăl lui Victor Hugo era ateist republican şi ofiţer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică şi regalistă…

[2] În pofida educației și intențiilor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit şi logodit, în secret, cu Adèle Foucher (1803-1868), iubita lui din copilărie; s-au căsătorit doar în 1822, după moartea celei care îi dăduse viață lui Hugo; cuplul format a avut 5 copii; Eugene, unul dintre fraţii mai mari ai scriitorului, era şi el îndrăgostit de Adèle; în ziua nunţii despre care am scris, fratele lui Hugo a înnebunit. Victor Hugo a iubit și în afara căsătoriei: actriţei de teatru Juliette Drouet i-a dedicat multe dintre volumele sale de poezii…

[3] 26 februarie 1802, în preajma constituirii Imperiului lui Napoleon Bonaparte… Victor Hugo a fost martorul celor mai însemnate evenimente din istoria Franţei: restauraţia monarhiei, revoluţiile din 1830 şi 1848, proclamarea celei de-a doua Republici şi Comuna din Paris…

[4] Perceput ca talent literar, a primit, la vârsta de 15 ani, o distincţie din partea Academiei Franceze…

[5] Împreună cu fraţii săi…

[6] Cu volumul de versuri „Odes et poésies diverses”…

[7] Prefaţa scrisă de Victor Hugo devenea manifestul curentului romantic…

[8] Care a stat la baza operei „Rigoletto”, a lui Giuseppe Verdi.

[9] În 1831, publicase primul roman istoric, „Notre-Dame de Paris” şi libretul pentru opera „Esmeralda” , bazată pe acest roman…

[10] Cea mai mare parte a vieţii lui…

[11] În Belgia/insulele Jersey şi Guernsey… A fost exilat întrucât a avut curajul să-l numească pe Napoleon al III-lea „trădător”; în cei 19 ani de exil, Hugo a publicat o parte a pamfletelor sale împotriva lui Napoleon al III-lea – „Napoleon cel mic” şi „Istoria unei crime”; interzise în Franţa, au avut o puternică influenţă în ţările învecinate; tot în exil a scris şi „Mizerabilii”. S-a întors la Paris după abdicarea lui Napoleon al III-lea; la sosirea lui/5 septembrie 1870, o mulţime uriaşă l-a aşteptat în „Gare du Nord”; într-o ţară sfâşiată de război, într-o capitală asediată de inamic, Hugo i-a îndemnat pe francezi la unitate şi rezistenţă. În perioada Comunei din Paris (1871), Victor Hugo a fost expulzat pentru adăpostirea unor revoluţionari; s-a refugiat la Luxemburg, apoi s-a întors la Paris şi în, 1876, a fost ales senator…

[12] „Atâta vreme cât va exista, din pricina legilor şi a moravurilor, un blestem social care creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravând cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atâta vreme cât cele trei probleme ale secolului: înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atâta vreme cât, în anumite pături, constrângerile sociale vor fi cu putinţă; atâta vreme cât pe Pământ vor dăinui ignoranţa şi mizeria, cărţi de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice.”

[13] În perioada respectivă (sau cea care a urmat) scria și „Casa de Hauteville”, „Pedepsele” (1853)/capodoperă a poeziei satirice franceze, romanul autobiografic „Adèle” (1863); au urmat romanele „Oamenii mării” (1866), „Omul care râde” (1869), „Anul ’93” (1874)…

[14] Reprezentant remarcabil al romantismului francez, Victor Hugo rămâne o personalitate culturală de anvergură universală; scriitorul a reuşit să surprindă în creaţiile sale natura umană în toată complexitatea sa, într-un mod desăvârşit;  „O operă „umană prin detaliu şi semnificaţie, inumană prin proporţii”, astfel o numea Albert Thibaude…

[15] În cele peste şase decenii de activitate literară, Victor Hugo a reușit să contureze cel mai impresionant tablou al vremii…

[16] A fost înmormântat în „Pantheon(ul)” parizian, fiind considerat un adevărat erou al Franţei…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași